„Miniștrii au simțit foarte multe blocaje de la Ministerul Justiției. Vorbeam, la un moment dat, cu domnul ministru Teodorovici, care era absolut disperat. La o ordonanță de urgență îi dăduseră de la Justiție 70 de pagini de observații, iar ordonanța nu avea 70 de pagini”, a spus Lia Olguța Vasilescu.

„Au fost mai multe blocaje”, a adăugat fostul ministru al Muncii. „Întârzieri foarte mari în ceea ce privește activitatea Ministerului și pe activitatea de Justiție. Anul trecut, domnul Toader s-a angajat în fața CEX-ului că pe ordonanțele de urgență pe Codurile penale, care sunt absolut curate, au trecut deja prin filtrul CCR… și-a asumat că dă OUG. Nu i-a cerut nimeni această chestiune. A spus că e normal să intre mai repede în vigoare. (…) Nu știu de ce nu a făcut-o. Nici nu mai contează. Cu certitudine, noi am pierdut aproape cinci luni de zile”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

De asemenea, Olguța Vasilescu a vorbit și despre propunerea PSD a lui Eugen Nicolicea în funcția de ministru al Justiției.

Printre principalele argumente pe care le-a enumerat Olguţa Vasilescu se numără faptul că Eugen Nicolicea este foarte cunoscut în partid şi nu ar putea da naştere la surprize neplăcute.

„Domnul Nicolicea este unul dintre cei care de ani de zile a fost preşedintele Comisiei Juridice, practic cunoaşte toată partea legislativă pe Justiţie. Este un om susţinut de partid, cunoscut de toţi, e un om la care nu se aşteaptă nimeni să avem surprize”, a spus Olguţa Vasilescu la România Tv.