Nebunie totală în PSD cu doar câteva zile înaintea congresului unde se vor pune la bătaie funcțiile de președinte, președinte executiv și secretar general. Negocierile sunt extrem de dure, iar atacurile la baionetă.

Doi dintre cei trei puciști care au uneltit împotriva lui Liviu Dragnea continuă lupta, doar că au schimbat ținta. Acum, Viorica Dăncilă este luată în vizor. Paul Stănescu este vârful de lance, iar Gabriela Firea, îl susține mai din umbră și este mai binevoitoare în declarații față de premier.

Potrivit unor surse politice din PSD, fostul vicepremier și președinte executiv pentru câteva zile, Paul Stănescu, își va anunța candidatura la conducerea partidului. Ar fi singurul contracandidat al Vioricăi Dăncilă. Știe că nu are șanse, dar vrea să țină discursul în fața tuturor delegaților socialdemocrați din țară.

Președintele executiv al PSD Olt, Marius Oprescu, a explicat de ce sunt social-democrații olteni atât de supărați. Ei văd că la congres nu va exista o competiție reală din moment ce jocurile au fost făcute la Neptun. „Pe pozițiile doi și trei sunt două personaje alese probabil pentru a ne învăța cum să pierdem alegerile. La alegerile din 26 mai, Marius Dunca a obținut la Brașov 15%. La Bistrița Năsăud, Daniel Suciu a avut 22%. Noi am avut 44%. Ce să învățăm bun de la ei?”, a afirmat Oprescu. Acesta a adăugat că cele mai potrivite persoane pentru a conduce partidul ar fi Paul Stănescu și Lia Olguța Vasilescu, care „au câștigat toate alegerile”. Vasilescu a declarat că nu este interesată să candideze la una dintre cele trei funcții având în vedere că este vicepreședinte al PSD.

Marius Oprescu s-a declarat dezgustat de felul cum acționează unii din colegii lui în epoca post-Dragnea. „Toți cei care i-au fost obedienți lui Dragnea au schimbat tabăra. Acum fac același lucru cu Dăncilă. Noi, cei din Olt, am avut curajul să ne spunem părerea și pe vremea lui Dragnea și acum”, a afirmat liderul local al PSD. Totuși, au și ei o excepție susține Oprescu. Este vorba despre Florin Iordache, care s-a plasat și el în tabăra pro-Dăncilă.

Aceleași surse au dezvăluit că, deși Statutul PSD spune că în cazul în care funcția de președinte rămâne vacantă este preluată de președintele interimar, Liviu Dragnea a încercat să o impună pe Lia Olguța Vasilescu în funcție. „A dat aceste indicații la telefon, din mașină, când era transportat la arest”, susține sursa. S-a reușit contracararea dispozițiilor lui. În ceea ce privește Statutul, liderul PSD Olt ridică semne de întrebare că va fi respectat, în sensul duratei mandatelor celor care vor fi aleși acum. Adică, ar trebui să fie valabile doar până la congresul ordinar care va fi organizat anul viitor. „Nu ar fi prima dată când modifică ceva de capul lor, împotriva Statutului. Ne putem aștepta la orice”, a afirmat Oprescu, anunță evz.ro.

 

Te-ar putea interesa și: