Este vorba despre faimosul cartier chinezesc, ce presupune ridicarea a 23 de blocuri cu 1.800 de locuinţe, prin ANL.

Proiectul a fost demarat în anul 2013 cu ajutorul lui Victor Ponta, care a adus în țara noastră cea mai mare delegație din China. Ulterior, firma care se ocupa de acest proiect a dat faliment, iar lucrările au rămas în aer.

Acum, Daniel Suciu, ministrul Dezvoltării, a anunțat că vor fi reluate lucrările.

„Acum două zile aici la Craiova a venit directorul adjunct de la ANL. I-am cerut ca în maxim două săptămâni proiectul să fie reactualizat și să ajungă la noi. (…) Am optat pentru procedura simplificată de achiziție. Asta înseamnă că primul bloc, cel care este în spatele nostru cu 10 etaje și 109 unități locative în cel mai scurt timp va intra în lucru. Până la finalul acestui an la acest bloc din spatele meu veți vedea că se fac lucrări în continuare”, a spus Suciu.

Și Olguța Vasilescu a făcut marele anunț pe Facebook:

”Vicepremierul Daniel Suciu s-a aflat astăzi in vizita, la Craiova, in santiere și a avut discuții cu primarii doljeni. In toată țara, in perioada 2017-2019 s-au finalizat 6300 de obiective pe PNDL 1 și 2, iar alte 1600 se afla in stadiul de 70-80 la suta lucrări efectuate! Practic, in fiecare localitate din România, guvernarea PSD și-a pus amprenta! In ceea ce privește Colegiul Carol și cartierul chinezesc, așteptăm finalizarea proiectelor in doua săptămâni pentru a le putea licita!”, este mesajul postat de aceasta.

Primii care vor avea acces la apartamente vor fi militarii: „Știți foarte bine că prin acest proiect prima tranșă de apartamente urma să fie alocată celor de la MApN. Vom discuta cu reprezentanții Armatei și sunt convins că nu toate cele 109 apartamente vor fi pentru militari. Ce va rămâne va fi alocat tinerilor care vor să locuiască aici, într-o zonă minunată, mai ales având în vedere că puțin mai în vale este cel mai frumos parc natural din Europa”, a spus ministrul Dezvoltării.