Nu e niciun secret că terenul agricol este foarte fragmentat în România – dimensiunea medie a unei parcele este de 0,45 hectare, fiecare proprietar deținând în medie 4,8 parcele. Totuși, treptat situația se schimbă, pe măsură ce micii fermieri ies din peisaj după ce renunță la terenuri. Astfel, între 2002 și 2010 au dispărut din România circa 600.000 de mici exploatații agricole deținute de persoane fizice, în cele mai multe cazuri pământurile fiind vândute către companii. S-a ajuns azi ca 12.000 de fermieri (0,3% din total) să dețină 34% din suprafața agricolă a țării, arată un studiu realizat anul trecut de Asociația Eco Ruralis din Cluj Napoca, care atrage atenția asupra intensificării fenomenului de acaparare a terenurilor de către marii investitori („land grabbing“). Care fenomen poate duce la creșterea migrației din mediul rural, la majorarea gradului de sărăciei a locuitorilor de la sat, dar și la pierderea ireversibilă a unor tradiții și a unui mod de viață.

Același document estima că un milion de hectare (circa 13% din terenul arabil al României) ajunseseră să aibă proprietari străini. Asta în ciuda moratoriului de șapte ani (din 2007 până în 2014) prin care cetățenii și firmele de peste hotare nu au avut dreptul să achiziționeze teren agricol în România. Dar care a fost ocolit foarte simplu, cumpărând terenul prin companii înființate în țara noastră, dar având acționari străini.

S-a pierdut controlul? 

Alte estimări spun că 20%, 30% sau chiar 40% din terenul agricol românesc s-ar afla astăzi, direct sau indirect, în mâinile unor proprietari străini. Presiunea cea mai mare este pe zonele de sud și sud-est ale României (din Banat până în Dobrogea), unde suprafețele de teren agricol sunt mai mari, gradul de comasare este mai ridicat, iar pământul este în general de o calitate superioară. Dar situații de land grabbing se întâlnescu cu miile și în Moldova sau Transilvania.

Printre cei mai mari investitori străini în terenuri agricole se numără Bardeau Holding (Austria), Fri-El International Holding (Italia), Maria Group (Liban), Smithfield, Ingleby (cu acționari danezi și suedezi), Jantzen Development (Danemarca), Agriinvest (Danemarca), Rabobank (Olanda), Generali (Italia), Spearhead International (Marea Britanie), Black Sea Agriculture (SUA), Germanagrar, Agrarius și Agroyield (toate din Germania). Maria Group, de pildă, are 65.000 de hectare în sudul României și deține propriul port şi depozit de cereale, iar Bardeau Holding deține peste 20.000 de hectare în sud-vestul țării.

Tranzacții sub semnul întrebării

Totul pare să aibă originea în modul în care au avut loc retrocedările. „De destule ori, restituirea pământurilor confiscate de comuniști s-a făcut cu acte falsificate, s-a făcut preferențial din punct de vedere cronologic sau al amplasamentului ori s-au făcut pe terenuri aflate în litigiu“, explică Miklos Szöcs Boruss, membru al comitetului de coordonare al Eco Ruralis. Astfel încât mulți dintre foștii proprietari sau moștenitori ai acestora au ajuns în posesia terenurilor prea târziu, când nu mai erau în stare să le muncească ori când deja plecaseră din sat. Cazuri în care decizia de a vinde a venit oarecum natural.

Miklos Szöcs Boruss spune că cele mai multe cazuri de acaparare a terenurilor nu depășesc cadrul legal. „Asta și pentru că legile, fie create de noi, fie impuse de Uniunea Europeană, nu sunt bune sau nu sunt juste. Ar trebui o lege prin care să ne păstrăm terenul, să îl distribuim echitabil și să încurajăm agricultura ecologică. Dar noi facem exact pe dos“, explică el.

Totuși, nu pot fi trecute cu vederea situațiile în care în spatele achizițiilor de terenuri se ascund ilegalități. „Investitorii străini nu sunt neapărat direct implicați, însă ei lucrează cu intermediari care apelează la metode ilegale de cumpărare a proprietăților imobiliare de la micii fermieri. Și, de multe ori, investitorii știu despre procedurile intermediarilor, dar aleg să închidă ochii. Sunt informații că se folosesc primari sau notari corupți, care oferă informații despre proprietari, emit acte false sau închid ochii la tranzacții controversate, dar și amenințări sau șantaj pentru a-i determina pe țărani să vândă“, spune Szöcs-Boruss.

Acuzațiile privind ilegalități în legătură cu achizițiile de terenuri agricole nu trebuie să se îndrepte, însă, doar împotriva străinilor care cumpără teren și a intermediarilor lor. Cel puțin așa spune un expert în cadastru activ în sudul țării. „Până acum câțiva ani, când se foloseau mult vânzarea drepturilor litigioase sau ante-contractele de vânzare-cumpărare, și străinii erau păcăliți destul de des. Știu numeroase cazuri în care țăranii au încasat de mai multe ori avansul pentru același teren, au cheltuit rapid banii, iar apoi cumpărătorii au rămas cu buzele umflate“, povestește el. 

Se apropie schimbarea?
 

„De la început am fost împotriva vânzării terenurilor agricole către străini“, spune profesorul universitar Valeriu Tabără, vicepreședinte al Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice și fost ministru al Agriculturii. El spune că cetățenii europeni nu sunt egali cu cei români din punct de vedere al potențialului financiar, că în România nu există o piață funciară reală, că nu s-a stabilit o valoare minimă a terenului și că mărimea exploatațiilor este neclară, toate acestea fiind argumente împotriva achizițiilor străine de terenuri agricole. „Este nevoie de o nouă lege care, fără să încalce prevederile tratatului de aderare la UE, să stopeze aces fenomen“, arată Tabără.

Problema pare a fi luată în calcul și la nivelul actualei conduceri a Ministerului Agriculturii. Ministrul Achim Irimescu a anunțat că actul normativ privind vânzarea terenurilor agricole urmează a fi modificat, astfel încât cetățenii străini să poată achiziționa mai greu astfel de active în România. „Vom introduce filtre care să asigure că nu ajunge oricum și la oricine. E clar că sunt vizate persoanele care nu au cetățenie română. Este o presiune foarte mare din partea producătorilor români“, a dezvăluit el.

În același timp, străinii vor putea cumpăra terenuri agricole în România dacă le folosesc pentru culturi agricole în maximum şase luni de la cumpărare şi le păstrează destinaţia, nu au datorii la fisc în nicio țară, sunt în asociaţii cu capital românesc de minimum 30%, au angajaţi români în proporţie de 60% în management şi 90% forţă de muncă, nu au activităţi implicând companii offshore şi prezintă garanţii că protejează mediul şi respectă legislaţia, se arată într-un proiect de lege susţinut de 23 de parlamentari PNL.

În alb și negru

Un oficial al unei asociații a fermierilor din sud-vestul țării spune că, deși o parte din terenurile pe care le lucrează sunt arendate de la proprietari străini și este mulțumit de modul în care decurg relațiile cu aceștia, nu este de acord cu vânzarea terenurilor către persoane sau companii de peste hotare și susține modificarea legii. „Nimeni nu a venit în sprijinul țăranului român, de aceea acesta este nevoit să vândă. Când au nevoie de bani pentru spital, școală, nuntă sau înmormântare, primul gând al oamenilor de la mine din județ este să scoată la vânzare o bucată de pământ. Eu de multe ori i-am sfătuit să păstreze terenul și le-am oferit bani cu împrumut ca să-și rezolve problemele, însă cei mai mulți sunt tentați de 2.000-3.000 de euro pe hectar și merg până la capăt“, dezvăluie el.

Nu toată lumea vede în negru investițiile străine în agricultura românească. „Străinii nu trebuie să aibă vreo teamă să vină aici. Pentru ei este o oportunitate, pentru că terenurile sunt ieftine și de calitate. Iar pentru noi este un avantaj, deoarece avem nevoie de investiții și de concurență pentru a ne folosi potențialul“, spune Sergiu Gorban, CEO al traderului de produse agricole Transylvania Invest. El crede că România are nevoie de o agricultură performantă, care să ne asigure independența alimentară și transformarea într-un exportator important de produse agro-alimentare, iar acest lucru nu se poate realiza doar prin forțe proprii.

Una peste alta, investițiile străine în terenuri arabile și păduri au ajuns în România la un nivel care nu mai poate fi neglijat. Indiferent că le vedem drept un dezastru sau ca pe un privilegiu, este clar că este nevoie de reguli stricte și transparente care să preîntâmpine abuzurile și să evite pierderea controlului asupra securității alimentare a României.

2.000

de euro poate costa un hectar de teren arabil în sudul României, de până la 25 de ori mai puțin decât în unele state occidentale. Nu este de mirare de ce investitorii de peste hotare dau năvală în satele românești de câmpie și achiziționează orice este disponibil

0,3%

din fermieri dețin 34% din suprafața agricolă a României, arată un studiu realizat anul trecut de Asociația Eco Ruralis. Fenomenul de dispariție a fermelor mici și de industrializare a agriculturii s-a accentuat în ultimii ani, mulți dintre marii fermieri fiind străini

DEZBATERE Fenomenul de comasare a terenurilor agricole în mâinile investitorilor străini este privit 
de unii drept o calamitate, iar de alții drept o binecuvântare pentru agricultura românească