"Situaţia economică este critică. Creşterea economică este slabă, iar inflaţia este extraordinar de scăzută", a spus Merch în timpul unui eveniment bancar organizat in oraşul german Herrenberg.

Comentariile lui Mersch au fost făcute la mai puţin de o săptămână după decizia BCE de a menţine rata dobânzii de politică monetară la nivelul minim record de 0,05%.

Inflaţia anuală din zona euro a accelerat nesemnificativ la 0,4% în octombrie, de la 0,3% în luna precedentă, dar a rămas cu mult sub ţinta BCE pe termen mediu, de 2%.

Stabilizarea preţurilor de consum este o "condiţie indispensabilă" pentru impulsionarea economiei, dar nu este suficientă pentru ca zona euro să înregistreze un ritm susţinut de creştere economică, a afirmat Mersch, care a adăugat că statele din zonă trebuie să-şi îmbunătăţească gradul de competitivitate.

Banca Centrală Europeană a anunţat recent noi măsuri pentru sprijinirea economiei din zona euro, printre care acordarea de împrumuturi ieftine pentru băncile comerciale şi programe pentru achiziţii de obligaţiuni şi de titluri garantate cu active.

Potrivit lui Yves Mersch, BCE va demara săptămâna viitoare achiziţiile de titluri garantate cu active.

Te-ar putea interesa și: