Prețul energiei electrice este foarte mic în România, crede Zoltan Nagy-Bege, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Energie (ANRE), motiv pentru care românii nu sunt stimulaţi să ia măsuri de eficienţă energetică.

Oficialul ANRE a arătat că trebuie să existe acţiuni de conştientizare a consumatorilor şi de pregătire a lor pentru perioada când preţurile reglementate de stat vor dispărea, aceasta fiind doar o chestiune de timp, anunță economica.net.

În ceea ce privește consumul de energie în clădiri, acesta reprezintă peste 40% din consumul de energie în total în Europa şi 45% în România, a mai spus vicepreședintele ANRE.

”Alternativa la preţuri plafonate, reglementate, este un comportament responsabil al consumatorilor faţă de noi înşine, faţă de societate, de sănătatea noastră, faţă de confortul nostru, de nivelul nostru de trai şi faţă de mediul înconjurător. Eficienţa energetică poate avea efecte benefice în toate aceste domenii”, a adăugat Nagy-Bege.

” Sectorul clădirilor este responsabil pentru o treime din emisiile de dioxid de carbon, iar 75% din clădirile din Uniunea Europeană sunt ineficiente energetic, iar în cazul României stăm mult mai prost” a mai spus el.