Obligatoriu începând de astăzi! Regula pe care milioane de români sunt obligați să o respecte. Este vorba de purtarea măștii de protecție, care devine obligatorie și pe stradă în Capitală. Anunțul a fost făcut de premierul României, Ludovic Orban.

Șeful Gurvenului a declarat, duminică, că în Capitală se impune purtarea obigatorie a măștii în spații deschise, adică și pe stradă!

În contextul în care Capitala a depășit pragul ratei de infectare de 3 la mie, Orban spune că se impune purtarea măștii obligatorie și în spațiile deschise, nu doar în cele închise.

„Se va institui purtarea măștii în toate spațiile publice închise și deschise” după ședința CMSU de luni, de la ora 15.00, a declarat Ludovic Orban duminică seară la B1TV.

De asemenea, se va suspenda activitatea restaurantelor și a cafenelelor, dar și a cinematografelor și teatrelor, a mai spus Orban, precizând că măsurile se iau pentru o perioadă de 14 zile, urmând să se decidă apoi prelungirea sa nu, în funcție de evoluția lucrurilor.

„La solicitarea mediului cultural și a HORECA, noi am schimbat evaluarea inițială și am introdus pragul de 3 la mie. După 3 la mie se suspendă activitatea în instituțiile de cultură, teatre, cinematografe, dar și în restaurante, cafenele. Aceste măsuri au valabilitate 14 zile”, a spus premierul.

El a spus că se impune și trecerea în online a tuturor școlilor, precum și închiderea teatrelor, a restaurantelor și a cinematografelor. Aaceste măsuri vor fi luate de către Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, în termen de cel mult 48 de ore!

„Intrarea în vigoare a acestor măsuri, după ce Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență va constata depășirea pragului”, a declarat Orban duminică.

Trebuie amintit că un număr de 3.920 de noi infectări cu coronavirus au fost raportate în România în ultimele 24 de ore după efectuare a 19.507 de teste. 60 de persoane diagnosticate cu boala au decedat iar 749 de bolnavi sunt internați la Terapie Intensivă.

 

FOTO: INQUAM/Octav Ganea