Taxa pe activele bancare trebuie eliminată pentru că este o intervenţie directă a statului în politica comercială a băncilor, a declarat ministrul propus al Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

„Taxa pe activele bancare trebuie eliminată pentru că acolo nu este vorba doar de o taxă pe activele bancare, este o intervenţie directă a statului în politica comercială a băncilor iar acest lucru nu poate să existe într-o economie liberală. În acelaşi timp ne vom uita şi la ce se întâmplă pentru administratorii de pensii private. Şi acolo acele cerinţele de capital nu îşi au rostul”, a spus Florin Cîţu, întrebat de jurnalişti despre OUG 114.

El a afirmat că taxa a afectat negativ sectorul şi vor fi luate decizii în funcţie de discuţiile cu BNR şi cu sistemul bancar.

Cîţu spus că în buget era trecută o sumă de 1,2 miliarde de lei reprezentând profit în sectorul bancar, dar că la rectificare era trecută o sumă negativă, de -56,5 de milioane de lei. El a afirmat că este prea complicat să se intervină în prezent asupra IRCC (indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor) după ce acesta abia a fost fondat.