Suma, care se adăugă celor 1,5 milioane de euro acordate în iunie, urmează să ajute Bosnia să găzduiască migranţi şi refugiaţi şi să răspundă nevoilor lor elementare.

Acest nou fond ar urma, totodată, să le permită autorităţilor bosniace să lupte mai eficient împotriva traficului de persoane şi să consolideze controlul la frontiere, menţionează un comunicat al Delegaţiei UE în Bosnia.

Evitată anterior de migranţi, Bosnia se confruntă de la începutul anului cu un aflux pe care îl gestionează cu greu. Mai mult de 10.000 de migranţi au intrat ilegal în ţară în 2018, potrivit celor mai recente date oficiale.

‘În jur de 60% din aceşti oameni, poate chiar ceva mai mulţi, au ieşit’ din ţară, trecând graniţa cu Croaţia, stat membru al Uniunii Europene, a declarat marţi ministrul bosniac al apărării, Dragan Mektic.

Majoritatea celor care mai sunt în ţară se găsesc la Bihac şi la Velika Kladusa, localităţi de lângă frontiera croată.

Autorităţile celor două oraşe acuză în mod constant guvernul de proasta gestionare a situaţiei. O manifestaţie a locuitorilor din Bihac, prima de acest fel, este anunţată pentru luni.

Guvernul bosniac nu a reuşit încă să înfiinţeze în această regiune un centru de primire a migranţilor.

Iniţial, ministrul Dragan Mektic a acuzat Bruxellesul că refuză să finanţeze crearea unui astfel de centru în regiunea Velika Kladusa, pentru că aceasta ar fi prea aproape de frontiera UE. Marţi, el a declarat însă că Uniunea este pregătită acum să finanţeze ‘temporar’ acest centru de primire, până la găsirea unui loc mai adecvat.

Un alt centru de primire ar urma să fie deschis la Hadzici, în apropiere de Sarajevo, într-o fostă cazarmă. Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei a comunicat luna trecută alocarea a 1 milion de euro pentru finanţarea lui.

Pe de altă parte, ambasada Cehiei la Sarajevo a anunţat marţi un ajutor de 1 milion de euro pentru dotarea poliţiei de frontieră bosniace cu echipamente care să-i permită o mai bună supraveghere a frontierelor.
Sursa: Agerpres