Organizaţia patronală spune că, în ciuda numeroaselor intervenţii legate de problemele create de actul normativ care legiferează modalitatea de gestionare a ambalajelor, nu s-a schimbat nimic în primele cinci luni ale acestui an, ba mai mult, problemele din piaţa de colectare a materialelor reciclabile s-au acutizat.

Legea, intrată în vigoare în noiembrie 2015, obligă producătorii care nu îşi reciclează ambalajele să plătească o taxă de 2 lei/kilogram de ambalaj. Taxa exista şi până acum, dar producătorii nu ajungeau să o achite deoarece aveau contracte pentru reciclare cu Organisme de Transfer de Responsabilitate (OTR), care se ocupau de aceste proceduri. OTR-urile, care erau aprobate de Administrația Fondului pentru Mediu, percepeau o taxă de 65 de lei pe tonă. Deși în contractele asociațiilor era menționat că preluau deșeurile de ambalaje, practic acestea ajungeau la groapa de gunoi. Aceste nereguli au fost sesizate de Administrația Fondului pentru Mediu şi au culminat cu adoptarea într-un timp record a noul act normativ.

Patronatul Producătoril de BCA cere reanalizarea contribuţiei de 2 lei/kg de ambalaj, pe care o consideră excesivă, atrăgând atenţia că la acest nivel contribuţia va conduce la falimentarea a numeroşi producători la sfârşitul anului 2016. Organizaţia patronală susţine că „un nivel al acestei taxe cuprins între 0,5 şi 1 leu/kg ambalaj este mai mult decât suficient pentru a disciplina toţi actorii din piaţa materialelor reciclabile“.

Producătorii consideră că principala problemă a discuţiilor sterile care au loc între reprezentanţii Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Administraţia Fondului pentru Mediu, pe de o parte, şi reprezentanţii patronatelor şi Organismelor de Transfer de Responsabilitate, pe de altă parte, este faptul că se discută simultan atât problema penalităţilor din 2015 cât şi problema gravă a modificărilor cadrului legislativ aplicabil. În opinia patronatului este necesar ca discuţiile să fie strict concentrate pe modificările cadrului legislativ, pentru problema penalităţilor din 2015 fiind necesară o decizie finală şi aplicarea ei.

Primii care s-au sesizat în problema reciclărilor au fost producătorii din industria alimentară care au ameninţat că vor creşte preţul alimentelor la raft, deoarece până la clarificarea situaţiei ei sunt nevoiţi să suporte cheltuieli mai mari.