Turoiu ocupă această funcție din aprilie 2017, numirea ei provocând atunci un val de critici pentru că nu avea competențele necesare conducerii Institutului Cultural Român. Născută în Videle, ea este designer vestimentar. Și atunci, și acum, ea a fost susținută de PSD pentru funcțiile pe care le vizează. Marți, senatorul USR Vlad Alexandrescu a spus, înaintea audierii lui Turoiu, că este foarte probabil să ne aflăm în față unui conflict de interese în acest caz, scrie ziare.com.

„Doamna Turoiu este un om cu totul deosebit, reușind o premieră în țară noastră: este primul președinte al Institutului Cultural Român care este propus director la o reprezentanta a Institutului, ICR Bruxelles. Cum ar veni, imaginați-va cum prim-ministrului României ar fi propus secretar de stat la un minister, urmând deci să-și piardă postul din fruntea Guvernului.

Mai ciudat decât atât, nu este clar cine a semnat propunerea doamnei Turoiu la Bruxelles. Conform legii, președintele ICR este cel care trebuie să semneze propunerea, iar președintele este… ați ghicit, Liliana Turoiu. Așadar, ce face doamna președinte este să între în concediu pe 19 iunie iar, în aceeași zi, își delega atribuțiile către vicepreședintele Mirel Taloș și e propusă pentru ICR Bruxelles.

Presă își face datoria și îl întreabă pe vicepreședintele Taloș cine a semnat propunerea doamnei Turoiu la Bruxelles. Nu se putea că ridicolul să se oprească aici, căci vicepreședintele nu răspunde la întrebare. Comic sau ilegal? Vorbim un conflict de interese aici? Cum de prima decizie a vicepreședintelui ICR este numirea superiorului sau într-o funcție inferioară?”, scria pe Facebook Vlad Alexandrescu

Amintim că directorul ICR Bruxelles este, conform legii, coordonator general al proiectului Europalia și omolog al managerului general Europalia Internațional. USR a votat împotriva și a cerut să se lămurească întâi gravele probleme de la ICR. Cei de la USR au votat împotriva, propunând chiar amânarea audierii. Formațiunea are însă, în total, 3 membri în cele două comisii.

Senatorul USR Dan Lungu a explicat de ce consideră că Turoiu ar fi trebuit să demisioneze și să candideze apoi la o altă funcție în cadrul instituției, arătând și că această nu a dat niciodată socoteală pentru ce a făcut în anii cât a condus ICR-ul, nici măcar după ce un audit al Curții de Conturi a scos la iveală probleme grave.

„Dna Turoiu pleacă de la președinția ICR într-un context foarte tulbure. În primul rând, nu și-a susținut niciun raport de activitate în față comisiei de cultură și a Parlamentului. Așa cum și-a rezolvat plecarea într-un timp record, mobilizând o groază de instituții în prag de vacanță, la fel ar fi putut rezolva susținerea rapoartelor de activitate pe 2017 și 2018.

Apoi, mai există un Raport dezastruos al Curții de Conturi pe 2017, care e public, cu multe lucruri grave, iar noi nu știm cum a implementat măsurile. De asemenea, mai există două petiții la Comisia de abuzuri a Senatului, una se referă la faptul că nu răspunde deloc propunerilor de proiecte culturale, iar cealaltă privește cheltuielile exagerate cu deplasările, anchetarea și timorarea angajaților, precum și întocmirea neconformă a organigramei.

Propunerea mea a fost să amânăm audierea până după momentul în care dna Turoiu își va susține rapoartele de activitate în Parlament, ceea ce s-ar fi putut întâmplă săptămînă viitoare, oricum va fi sesiune extraordinară. N-a mers. De fapt, cel mai simplu ar fi fost că doamna Turoiu să-ți dea demisia. După care să candideze unde vrea și unde poate”, a scris pe Facebook Dan Lungu.

Vezi aici rezultatele auditului financiar la ICR: Abateri privind angajările, plata unor drepturi salariale necuvenite, cheltuieli de deplasare nejustificate

Cine este Liliana Turoiu

Liliana Turoiu se recomandă drept artist plastic și designer vestimentar, este cadru didactic al Universității de Arte din București și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din România. Între anii 2002 – 2008, a fost consilier al președintelui Romexpo și inițiator al unor proiecte precum „Galeria de Design”, iar o perioada mai scurtă, consilier al președintelui Autorității Naționale pentru Turism.

La auderile din 2017 pentru numirea în fruntea ICR, această a vorbit despre indicatorul „soft power” care „reflectă abilitatea unui stat de a atrage atenția prin valori intangibile, precum cultură, generând acceptare și beneficii”.

„Pun accent pe răspunsuri, vreau să vin cu o viziune – că să spun așa – puțîn diferită (…) . ICR ar putea contribui real și major la internaționalizarea artiștilor români”, a mai spus Liliana Turoiu.

Ea este de părere că trebuie realizate parteneriatele de succes cu târguri și festivaluri, expoziții, bienale și trienale, dar și cu mass-media, iar Internetul trebuie valorificat. Turoiu a amintit, într-o paranteză, de întâlnirea pe care Pallady a avut-o cu Matisse, când pictorul român i-a dăruit o ie ce a devenit subiectul tabloului „La blouse roumaine”.

„Mi-ar plăcea că ICR să facă pentru România ceea ce Pallady a făcut pentru cultură română”, a spus atunci Liliana Turoiu.