Guvernul PSD a pârjolit holdele și a secat fântânile execuției bugetare, lăsând următorului cabinet, care va urma, o situație extrem de dificilă, acuză joi Gelu Diaconu, fost președinte al ANAF, într-o postare pe internet.

”Practic, ținta anuală planificată de deficit este deja atinsă la 9 luni. Și mai avem în față un trimestru, ultimul din an, în care de regulă ar trebui înregistrate cele mai mari cheltuieli.

“Moștenirea” în materie de execuție bugetară lăsată de d-l Teodorovici și PSD noilor guvernanți poate fi asemuită cu pârjolirea holdelor și secarea fântânilor!”, a scris fostul șef al ANAF pe Facebook.

Dar asta nu este tot, situația reală cu care se va confrunta viitorul ministru de Finanțe este mult mai rea decât atât, în condițiile în care Statul datorează, în momentul de față, 2 miliarde de lei agenților economici, arată Diaconu:

”Dar situația reală este mult mai dificilă. Pe partea de venituri la TVA, de exemplu, avem o mistificare grosieră. Au sistat de facto rambursările de TVA, amânând sine die deconturile aprobate și blocând verificările deconturilor de valori mari selectate pentru control. Sunt cel puțin 2 md lei în sold pe total ANAF, sume datorate agenților economici blocate la rambursare prin măsuri administrative!!!”, atrage el atenția.

”De aceea, noul ministru al finanțelor va trebui să meargă cu căciula în mână la Comisia Europeană și să le prezinte situația reală inclusiv cea referitoare la angajamentele pe cheltuieli antamate de guvernarea iresponsabilă a PSD. La care trebuiesc adăugate obligațiile asumate prin măsuri legislative nesustenabile de creștere a pensiilor și salariilor.

Fără înțelegerea Comisiei Europene față de depășirea la această etapă a deficitului bugetar, procedura de deficit excesiv ne bate la ușă!”, cochide Gelu Diaconu.