„Se aprobă darea în plată a imobilelor teren în suprafaţă totală de 11.102 mp şi construcţiile situate pe acesta (…) ca modalitate de executare silită a titlurilor executorii reprezentate de Decizia civilă nr. 832A/11.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1011/2/2016 şi menţinută prin decizia civilă nr. 1158/04.06.2019 pronunţată de Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie (…)

Imobilele ce urmează a face obiectul dării în plată vor fi evaluate de un expert ANEVAR, evaluarea urmând a fi propusă spre însuşire Consiliului General al Municipiului Bucureşti, anterior încheierii actului de dare în plată”, prevede proiectul de hotărâre de pe ordinea de zi a şedinţei CGMB de miercuri.

Dosarul de executare a fost deschis în 2018

Potrivit referatului de aprobare al proiectului, la solicitarea creditorilor Maria şi Costică Constanda a fost deschis dosarul de executare nr. 202EP/2018 la BEJ Peticaru Eduard, pentru recuperarea creanţei ce decurge din titlul executoriu reprezentat de Decizia civilă nr. 832A/2018 pronunţată în dosarul nr. 1011/2/2016.

Somaţia de plată nr. 202EP din 6 ianuarie 2020 a fost înregistrată la Direcţia Juridic sub nr. 642/14.01.2020, iar notificarea privind Măsura înfiinţării popririi nr. 202EP din 5 martie 2020 a fost înregistrată la Direcţia Juridic sub nr. 5130/06.03.2020.

„Prin cererea nr. L/CC/PB/9217, înregistrată la Direcţia Juridic sub nr. 10256/29.06.2020, creditorii Constanda Costică şi Constanda Maria şi-au arătat disponibilitatea în ceea ce priveşte executarea silită în condiţiile art. 1492 cod civil, art. 5 din OG nr. 22/2002 şi art. 630 cod procedură civilă.

Creditorii Constanda Costică şi Constanda Maria au transmis Direcţiei Juridic propunerea ca suprafaţa totală de 11.102 mp şi construcţiile situate pe aceasta (…) din totalul suprafeţei ce ar urma să reintre în proprietatea Municipiului Bucureşti conform Deciziei civile nr. 832A/11.07.2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. 1011/2/2016, să le fie atribuită în proprietate, urmând ca valoarea acelei suprafeţe să fie dedusă din obligaţiile de plată pe care Municipiul Bucureşti le are stabilite de către instanţa de judecată faţă de Constanda Costică şi Constanda Maria”, prevede referatul de aprobare.

Municipalitatea are de plătit peste 115 milioane de euro

„După cum ştiţi, ieri a fost pronunţată decizia irevocabilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în procesul cu omul de afaceri Costică Constanda. În anul 2003, adică acum mai bine de 16 ani, Primarul Traian Băsescu a retrocedat zona verde din Parcul Bordei, în suprafaţă de aproximativ 33.000 mp, în schimbul terenului de peste 28.000 de mp din Satul Francez, pentru care familiile Lincaru şi Tudor aduseseră certificate de moştenitor şi acte de proprietate, pentru a demonstra că le aparţinuseră”, declara primarul Gabriela Firea, potrivit unui comunicat al PMB din 5 iunie 2019.

Costică Costanda a cumpărat drepturile litigioase de la cele două familii Lincaru şi Tudor

„Precizez că alte rude ale celor două familii au fost despăgubite cu sume consistente în bani de către statul român – ANRP, tot în perioada respectivă. În anul 2007, unii consilieri generali nu au fost de acord să se construiască un ansamblu imobiliar cu clădiri de 5 etaje în Parcul Bordei.

Ca urmare, suntem nevoiţi acum să plătim peste 115 milioane de euro, dintre care: 69 milioane euro contravaloarea terenului respectiv din Satul Francez, restul reprezentând dobânzi aferente din 2010 şi până acum şi alte cheltuieli accesorii. (…)

Potrivit aceleiaşi decizii ale ICCJ, Constanda trebuie să restituie Municipiului Bucureşti un teren în Satul Francez în suprafaţă de 28.500 mp şi construcţiile edificate pe acesta. Litigiul soluţionat irevocabil ieri de ICCJ a început în anul 2010”, adăuga Gabriela Firea.