Aleşii catalani au decis după dezbateri îndelungate că referendumul va avea loc pe 9 noiembrie. Cei care au votat împotrivă au fost în primul rând parlamentarii de la Partidul Popular, care guvernează la nivel naţional, şi cei de la Partidul Socialist, principala formaţiune de opoziţie în Congresul Deputaţilor de la Madrid.

În capitală, referendumul este văzut ca o decizie unilaterală şi anticonstituţională. De altfel, premierul spaniol, Mariano Rajoy, a asigurat că din punctul său de vedere această consultare populară pe care o doresc catalanii nu va avea loc.

Mai mult, preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, aflat la Madrid de ieri, a spus că în cazul separării de statul spaniol Catalonia va fi exclusă automat din Uniunea Europeană. Conform Constituţiei, un referendum poate fi organizat numai dacă este convocat de Rege, şeful statului.RADOR