„Există o deschidere – şi nu o spun de dragul vorbelor, ci şi practic – de a deschide noi orizonturi pentru ceea ce înseamnă transportul public de călători. Aici, Guvernul României a aprobat OUG 1/2020, recent publicată în MO, în care a deschis această perspectivă pentru autorităţile locale, inclusiv pe zona de tren metropolitan, urban, o formă de transport uşor, pentru a facilita transportul public de călători.

Deci, există această posibilitate, perspectivă, cu atât mai mult cu cât două linii de finanţare – una legată de mobilitatea urbană, iar cealaltă de regenerare urbană vor fi puse la disponibilitatea autorităţilor locale”, a transmis ministrul Fondurilor Europene

Proiectele vor putea fi finanţate şi prin Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă

Declaraţia ministrului Fondurilor Europene a venit în contextul în care primarul municipiului Braşov, George Scripcaru, i-a solicitat oficial, în conferinţa de presă, sprijin pentru realizarea unor linii de transport de tren uşor spre zonele adiacente municipiului Braşov, menţionând că, săptămâna viitoare, o echipă a municipalităţii va merge la minister pentru a prezenta mai multe detalii în ce priveşte acest demers.

Cu acelaşi prilej, Marcel Boloş a felicitat Primăria municipiului Braşov, care este „harnică în accesarea de fonduri europene”, arătând că, pe partea de mobilitate urbană, transport de călători, achiziţia de autovehicule, sunt deja în derulare proiecte în valoare de 300 milioane de lei.

Potrivit celor transmise de Boloș, în cadrul unei întâlniri pe care a avut-o în cursul dimineţii, împreună cu preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Adrian Veştea, prefectul Cătălin Văsii şi primari braşoveni, dar şi din judeţul Sibiu, au fost analizate trei proiecte, care ar urma să se realizeze cu fonduri europene.

„E vorba de alimentarea cu apă şi canalizare a judeţului, unde 13 UAT-uri, printre care şi municipiul Braşov şi 247.000 de locuitori sunt beneficiari (…), valoarea fiind de 180 de milioane de euro. Sigur că ne-am fixat o foaie de parcurs pentru că este un proiect extrem de mare, complex, cu impact asupra nivelului de trai al populaţiei din zonă şi sperăm ca, într-un viitor apropiat, să venim să semnăm contractul de finanţare”, a adăugat Marcel Boloş.

Un proiect inițiat împreună cu județul Sibiu

Al doilea proiect analizat este unul iniţiat împreună cu judeţul Sibiu, tot pe apă şi canalizare, unde ar fi vorba de 37.000 de locuitori şi o valoare de 26 milioane de euro, iar ultimul cel legat de colectarea deşeurilor, în valoare de 100 milioane de euro. „Am fixat şi pentru acesta o foaie de parcurs, astfel încât să ne îndreptăm cu paşi rapizi spre semnarea contractelor de finanţare”, a punctat ministrul Fondurilor Europene.

„România se află în plin proces de negociere cu CE pentru viitoarea perioadă de programare, iar unul dintre programele operaţionale căruia guvernul îi acordă o importanţă deosebită este cel de Educaţie şi ocupare, cu un buget propus de aproximativ 6 miliarde de euro, iar în cadrul negocierilor o axă importantă este cea privind învăţământul dual. Unde am putea avea o vizită mai bună decât în judeţul Braşov, unde, văzând exemplul de bune practici, să încercăm să-l transferăm la nivel naţional”, a conchis Marcel Boloș.