Premierul Viktor Orban şi liderul Uniunii Democrate Maghiare din România (UDMR), Kelemen Hunor, au avut sâmbătă după-amiază o întrevedere la Budapesta, a anunţat Bertalan Havasi, şeful biroului de presă al premierului ungar, transmite MTI.

În timpul întâlnirii, cei doi interlocutori şi-au exprimat convingerea că rolul UDMR în viitorul guvern de coaliţie de la Bucureşti va fi o legătură solidă între Ungaria şi România şi poate îmbunătăţi semnificativ relaţiile bilaterale.

Kelemen Hunor a anunţat vineri că, în urma negocierilor cu PNL şi USR PLUS, UDMR va prelua în viitorul guvern trei portofolii – Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Ministerul Tineretului şi Sportului.

„Am avut discuţii principiale în ceea ce priveşte o coaliţie care va dura 4 ani de zile, o stabilitate parlamentară şi o stabilitate guvernamentală după 8 ani în care am avut 12 guverne. Sunt convins că în următorii ani vom reuşi să asigurăm investiţiile necesare pentru a creşte economia.

Vom reuşi să avem locuri de muncă în siguranţă, vom reuşi să investim în educaţie şi în sănătate şi, în aceste condiţii, noi ne-am asumat să participăm, să fim alături de colegii noştri, să participăm la formarea majorităţii parlamentare şi, bineînţeles, să participăm în exercitarea atribuţiilor din executiv”, a afirmat liderul UDMR după consultări, potrivit Agerpres.

Cum va arăta viitorul Guvern al României?

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat vineri că PNL, USR-PLUS şi UDMR au convenit asupra structurii Guvernului şi a funcţiilor de conducere din Parlament.

„Astăzi, cele trei formaţiuni politice care au exprimat această voinţă au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte constituirea Guvernului, structura Guvernului şi, de asemenea, poziţiile care vor fi ocupate de cele trei formaţiuni politice pentru cele mai importante funcţii în stat. În ceea ce priveşte funcţiile cele mai importante în stat, Florin Cîţu este candidatul la funcţia de prim-ministru susţinut de UDMR, USR-PLUS şi PNL. În ceea ce priveşte cele două poziţii de preşedinte de la Parlament, preşedintele Senatului va aparţine unui candidat din partea USR-PLUS, preşedintele Camerei Deputaţilor unui candidat din partea PNL”, a afirmat Orban, după negocierile dintre PNL, USR-PLUS şi UDMR care au avut loc la Vila Lac.

El a arătat că viitorul Guvern va avea doi vicepremieri şi 18 ministere, din care 9 vor fi conduse de reprezentanţi ai PNL, 6 de reprezentanţi ai USR-PLUS şi 3 de reprezentanţi ai UDMR.

Potrivit negocierilor de vineri, PNL ar urma să deţină ministerele Apărării, de Externe, Finanţelor, de Interne, Educaţiei, Energiei, Agriculturii, Culturii şi Muncii, USR-PLUS – ministerele Justiţiei, Transporturilor, Sănătăţii, Fondurilor Europene, Cercetării, Inovării şi Digitalizării, Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului, iar UDMR – ministerele Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Mediului, Apelor şi Pădurilor şi Tineretului şi Sportului.