Autoritățile anunță că 2020 este anul autostrăzii Pitești – Sibiu, nu pentru că ar fi gata măcar vreun tronson, ci pentru că, în sfârșit, după ani de tergiversări, se semnează contracte de proiectare și execuție, informează stirileprotv.ro. Lucrările au început la capătul dinspre Sibiu, iar astăzi, concernul italian Astaldi și-a luat angajamentul că în 5 ani vom avea alți 30 de kilometri de autostradă, între Pitești și Curtea de Argeș

Mult de lucru

Autostrada A1 este cea care îi va duce pe români de la București către Occident. Cel mai important segment care îi lipsește este cel dintre Pitești și Sibiu, dar mai e de lucru și între Deva și Lugoj. Contractul semnat azi prevede proiectarea, timp de un an, și mai apoi execuția, în alți patru ani, a 30 de kilometri între Pitești și Curtea de Argeș. Valoarea totală a lucrării este de 350 de milioane de euro.

Speranțe de la Bode

Lucian Bode, ministrul Transporturilor: „Astăzi am fost martori la semnarea contractului de proiectare și execuție pentru lotul 5, Curtea de Argeș Pitești. Până la sfârșitul lunii mai, acest an, vom stabili casigatorul licitației pentru proiectare și execuție lotul 4, Tigveni – Curtea de Argeș, 9,9 km, 2 miliarde de lei, 16 luni proiectare, 44 de luni execuție”. Constructorii lotului 5 spun că vor folosi 1.000 de grinzi de beton, pe cei 30 de km de autostrada, așa că vor face o fabrică specială de prefabricate de beton, iar mâna de lucru va fi din Argeș.

Orban: prea mult timp

Luca Canino,Area Manager Astaldi România: „Vă asigur că vom face imposibilul să scurtăm termenul, pentru că înțeleg și secțiunea 4 este aproape de a fi adjudecată. Sperăm să nu treacă foarte mult timp cu contestațiile, cum a trecut la noi, tot procesul a durat peste 2 ani și jumătate”. Ludovic Orban, premier: „Nu am aplaudat semnarea contractului, o să aplaud dacă acest contract va fi finalizat în cele mai bune condiții și, de preferință, înaintea termenelor care sunt prevăzute acolo. După mine, 12 luni proiectarea și 4 ani execuția mi se pare o perioada de timp mult prea lungă”.

În acest moment, în România sunt în lucru 164 de km de autostradă și drumuri expres. Dacă toate termenele vor fi respectate, în 6 ani, am putea merge între Sibiu și Pitești pe autostradă.