Complexul Energetic Hunedoara are mari probleme financiare și se pare că nu va scăpa de soluția impusă de Comisia Europeană. Astfel, când s-a acordat ajutorul de stat în urmă cu ceva vreme, Comisia a impus separarea activităţii de minerit de cea de producţie de energie, a declarat preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, la o conferință de presă.

„Soluţii ar fi, Comisia Europeană insistă să separăm producţia de electricitate de minerit. Nu acceptă ideea de subvenţie ca să îl ţii artificial în viaţă. Ne-au impus o condiţie încă de acum câţiva ani de când a fost aprobat ajutorul de stat, să separăm minele. Noi nu am reuşit să implementăm asta, iar compania nu va scăpa de separarea activităţilor”, a declarat Chirițoiu.

Complexul a primit un ajutor de stat incompatibili anul trecut, în valoare de 60 de milioane de euro, iar statul trebuie să recupereze acuma cești bani.

Problema este mai degrabă una socială, declară Bogdan Chirițoiu, pentru că mii de oameni ar rămâne fără job dacă CE Hunedoara ar falimenta.

CE Hunedoara este unul dintre cei mai mari producători de energie și înregistrează al şaptelea an consecutiv de rezultate negative. Societatea preconizează venituri totale de 498,96 milioane lei şi cheltuieli totale de 896,06 milioane lei.

Te-ar putea interesa și: