ArcelorMittal anunță cu regret că încetează temporar producția la uzina siderurgică din Hunedoara, care face parte din divizia ArcelorMittal Europe – Long Products, se arată într-un comunicat remis pe adresa redacției.

Anunțul companiei ArcelorMittal

Compania anunță că producția în cadrul fabricii – produsele acesteia incluzând profile, ţagle rotunde şi corniere şi având în prezent 640 de angajaţi și 200 de contractori – este suspendată începând cu 1 decembrie 2019.

Care este motivul

Prețurile la energia electrică și la gazul natural au crescut semnificativ pentru utilizatorii industriali din România în ultimii ani, prețurile românești fiind semnificativ mai mari decât în alte țări europene cu operatori importanţi în producția siderurgică, precum Franța și Germania. Întrucât producătorii de oțel europeni se luptă să concureze din cauza nivelurilor ridicate de oțel din import și a cererii interne slabe, uzina din Hunedoara – care funcţionează cu un cuptor cu arc electric, cu energie reprezentând, așadar, un cost major – nu mai este capabilă să concureze, se mai arată în anunțul companiei.

Cu toate acestea, ArcelorMittal speră în găsirea unei soluţii care să abordeze problema prețurilor ridicate ale energiei electrice și gazului natural și să permită uzinei din Hunedoara să aibă un viitor durabil.

ArcelorMittal a achiziționat fabrica din Hunedoara în 2003 și, de atunci, a investit 550 milioane RON (115 milioane EUR) pentru a aduce acesteia îmbunătățiri tehnice și de mediu.

Angajaților li s-a cerut să își consume concediul anual rămas, compania acordând lucrătorilor „șomaj economic” pentru zilele rămase, mai transmite conducerea companiei.

Marți, Ludovic Orban a spus că ar trebui pusă la punct o schemă de ajutor de stat pentru companii din industrie, pe motiv că acestea ar fi fost afectate de aplicarea OUG 114/2018, care ar fi dus la creșterea prețurilor la energia electrică și gazele consumate de acestea. Ludovic Orban a dat exemplul companiilor siderurgice și petrochimice.