Concedierile anunţate de Telekom România au lăsat pe afară 180 de oameni, fără compensatorii sau alternative de job, dintre cei 694 anunţaţi iniţial. Alte 1.400 de concedieri sunt în pregătire, 236 din zona IT în perioada imediat următoare, iar pentru anul viitor se vehiculează cifra de 1.200 de concedieri din zona tehnică, potrivit unor surse din interiorul companiei, citate de economica.net. 

În aceste condiţii, este foarte probabil ca vânzarea Telekom să se amâne pentru anul viitor sau, chiar dacă se semnează tranzacţia, finalizarea sa să aibă loc abia la sfârşitul trimestrului I al anului viitor, date fiind condiţiile impuse pentru restructurarea companiei.

Consiliul Concurenţei nu a primit nimic oficial în legătură cu posibila vânzare de acţiuni Telekom România către Orange, dar dacă acest lucru este real „vom ţine legătura foarte aproape de Comisia Europeană”, pentru că este o tranzacţie de interes pentru România şi obiectivul nostru este să nu se diminueze concurenţa pe piaţa românească, pentru că suntem foarte mulţumiţi de cum merg lucrurile în momentul de faţă, a declarat, pentru Agerpres, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu.

„Nu ştim nimic oficial, nu am primit o înştiinţare oficială, suntem însă parteneri în grupul de lucru de la guvern care discută opţiunile pe care le are statul ca acţionar semnificativ în Telekom. Dacă se concretizează ştirile vehiculate în presă că va fi o tranzacţie sau că Orange-ul este în pole position să preia activitatea de telecomunicaţii a firmei Telekom România din – iarăşi zvonuri – că operaţiunea va fi notificată Comisiei Europene, deci nu în România va fi luată decizia, ci la Bruxelles, din raţiuni legale – tranzacţia îndeplineşte condiţia legală pentru a fi notificată Comisiei Europene şi nu Consiliului Concurenţei din România – deci dacă lucrurile astea se adeveresc oricum noi vom fi consultaţi, vom ţine legătura foarte aproape de Comisia Europeană, pentru că este o tranzacţie de interes pentru România şi obiectivul nostru va fi să nu se diminueze concurenţa pe piaţa românească, pentru că suntem foarte mulţumiţi de cum merg lucrurile în momentul de faţă, pentru că avem patru operatori, se concurează între ei intens, ceea ce a dus la o calitate bună a serviciilor în România şi la preţuri mici şi vrem să ne asigurăm că şi în viitor lucrurile rămân în acest fel”, a explicat el.