OMV Petrom a devenit unic titular şi operator pentru patru perimetre de explorare onshore pe care le deţinea împreună cu Repsol, după ce această companie a decis să se retragă din asociere, se arată într-un comunicat al OMV Petrom.

Agenţia Naţionala pentru Resurse Minerale (ANRM) a aprobat preluarea de către OMV Petrom a participaţiei deţinute de Repsol în patru acorduri de explorare onshore. După aprobarea ANRM, OMV Petrom devine unic titular şi operator al perimetrelor de explorare V Băicoi, VII Târgovişte, XII Piteşti şi XIII Târgu Jiu.

Acordurile de farm-out au fost încheiate în 2013, OMV Petrom fiind operator şi deţinătorul unei participaţii de 51%, în timp ce Repsol a deţinut o participaţie de 49%.

În trimestrul doi din 2018, Repsol a informat OMV Petrom despre intenţia de a se retrage din aceste concesiuni şi părţile au ajuns la un acord, condiţionat de aprobarea autorităţilor. OMV Petrom va continua proiectele în derulare şi va prelua angajamentele din cadrul acordurilor de concesiune.

Investiţiile realizate până acum în cadrul acestor asocieri în baza acordurilor de exploatare în participaţie se ridică la peste 200 de milioane de dolari şi includ achiziţia de date 2D şi 3D, precum şi forajul a două sonde complexe de mare adâncime şi cu presiune ridicată. În prezent, o a treia sondă de explorare este în foraj, la o adâncime de sub 5.000 metri.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est, cu o producţie anuală de ţiţei şi gaze de aproximativ 61 milioane barili echivalent petrol în 2017.

Grupul are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează o centrală electrică de înaltă eficienţă de 860 MW. Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, grupul este prezent în România şi ţările învecinate prin intermediul a 789 benzinării, la sfârşitul lui septembrie 2018, sub două branduri, OMV şi Petrom.

OMV Aktiengesellschaft, una dintre cele mai mari companii industriale listate din Austria, deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom. Statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64% din acţiunile OMV Petrom, Fondul Proprietatea deţine 9,9985%, iar 18,35% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.

OMV Petrom este cel mai mare contribuabil la bugetul de stat, cu circa 25,5 miliarde de euro plătiţi sub formă de taxe, impozite şi dividende plătite în perioada 2005 – 2017. AGERPRES