Ce a spus Liviu Vârciu despre noul proiect

Liviu Vârciu spune că este foarte încântat să facă parte din noul proiect în care este implicat. Artistul este extrem de nerăbdător să cunoască participantele și să le ajute să-și găsească partenerul dorit, potrivit cancan.ro

„Cine poate mai bine decât mine să aibă ochiul atât de bine format încât să poată spune cine cu cine se potrivește? Și asta pentru că am trăit ceva la viața mea și toată experiența pe care am acumulat-o o s-o pot folosi la această emisiune. Mă bucur că o să pot cupla oameni, la „Râmân cu tine”, că o să-i pot face astfel fericiți. O să fiu un fel de Cupidon mai mic. Rămân cu tine va fi o emisiune cu de toate, o emisiune cu final fericit, indiferent dacă cei doi vor rămâne sau nu împreună”, a spus Liviu Vârciu, în platoul Observatorului.

Cât va câștiga în această emisiune

Pentru contractul semnat, acesta va primi lunar 7.000 de euro.

În cazul în care emisiunea pe care o va prezenta la Antena 1 va face audiență, Vârciu va primi bani în plus pe lângă salariu.

„Rămân cu tine” este un quizz-show de dating, provocator și plin de surprize, în care 20 de femei cu atitudine, care au propriile așteptări și dorințe de la bărbatul pe care îl vor alături, încearcă să-și găsească partenerul visat.

Din mai mulți potențiali parteneri, fiecare doamnă sau domnișoară va alege cu cine dorește să rămână. Ele vor fi ajutate în acest demers de Liviu Vârciu, prezentatorul show-ului. Înscrierile se fac pe casting.a1.ro.