Adunarea creditorilor Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) în care va fi supusă la vot aprobarea planului de reorganizare a celui mai mare producător de energie termică al Capitalei, vital pentru soarta întregului sistem de încălzire centralizată din Bucureşti, va fi organizată luni la prânz. O eventuală oprire a furnizării agentului termic pentru sistemul centralizat de încălzire, mai ales în sezonul rece, ar afecta 1,2 milioane de locuitori şi funcţionarea instituţiilor de stat.

 ANAF, principalul creditor al companiei, ceruse amânarea cu o lună a şedinţei, solicitare respinsă.

Potrivit planului, Compania Municipală Energetica SA a Primăriei Capitalei ar urma să preia ELCEN prin transfer de afacere şi nu prin cumpărarea titlurilor de la acţionari – Ministerul Energiei (97,5% din capital) şi Romgaz (2,5%) – cum era preconizat iniţial, iar preţul transferului ar urma să fie egal cu suma estimată oficial că s-ar obţine din vânzarea forţată a activelor ELCEN, în ipoteza falimentului societăţii, de 891,3 milioane lei. 

Printre cele mai importante elemente ale planului de reorganizare se află reevaluarea în scădere masivă a valorii creanţei istorice a ELCEN asupra RADET, de la 3,7 miliarde lei la doar 1,095 miliarde lei, bani pe care Primăria Capitalei se va obliga să-i plătească producătorului de energie termică. ELCEN va obţine astfel şi dreptul de a-i fi rambursată de la bugetul de stat TVA în valoare de circa 543 milioane lei, drept de încasare care va fi compensat cu creanţe bugetare asupra companiei insolvente.

SURSA: news.ro