În orele moarte ale Conferinței la nivel înalt de pe malurile Tamisei care a avut loc la sfârşitul lunii aprilie, doi directori executivi din domeniul petrolului stau răbdători pe scaunele de piele din holul hotelului de cinci stele Tower Bridge, având la ei planurile arhitecților și un flipchart pliat. Cei doi directori cu ochelarii pe nas, arătând mai degrabă a directori de bănci au dispărut apoi într-o cameră pentru a se întâlni cu Dr. Abdullahi Haider, un consilier al guvernului Somaliei și cu un intermediar canadian. Ei au discutat în acea cameră timp de o oră sau chiar mai mult.

Somalia ar putea fi una dintre cele mai mari surse neexploatate de petrol offshore, în cazul în care cineva poate asigura o înțelegere pentru a găsi ţiţeiul şi a-l extrage, iar dacă poate cineva să facă acest lucru, este vorba chiar despre compania pentru care lucrează aceşti oameni.

Somalia este una dintre țările cele mai instabile politic, nesigure și corupte din lume, unul dintre cele mai dificile locuri pentru a desfăşura orice afacere. Dar asta este ceea ce face Schlumberger – cea mai mare companie de care nu aţi auzit până acum – dacă recompensele sunt destul de mari.

Schlumberger a fost sponsorul „de aur” al respectivei Conferinței de la Londra, un eveniment de două zile care a atras în jur de 100 de delegați şi în care a fost discutat modul de deblocare a rezervelor potențial vaste și până în prezent neexploatate de petrol și gaze ale Somaliei. Conținutul discuțiilor dintre cei patru bărbați rămân confidențiale. Directorii, ca o caracteristică a acestui discret gigantul petrolier, au refuzat să spună pentru The Guardian ceea ce au discutat.

Schlumberger are mai mult de 100.000 de angajaţi care caută, definesc şi organizează activităţi de foraj petrolier si de gaze în 85 de țări din întreaga lume. Cu venituri de 48 miliarde de dolari pe an și o capitalizare de piaţă de 116 miliarde de dolari, Schlumberger are mai mult personal decât Google şi valorează mai mult decât McDonald’s.

Compania, fondată în 1926 de doi fraţi francezi, Marcel şi Conrad Schlumberger, operează în prezent în 85 de ţări. Preşedinte şi CEO al companiei este norvegianul Paal Kibsgaard. Gigantul petrolier are o politică foarte solidă împotriva oricăror donaţii către partide politice şi candidaţi.

Schlumberger lucrează cu fiecare companie mare de petrol din lume și în mod direct pentru majoritatea statelor petroliere – inclusiv Arabia Saudită, Libia, Rusia și Turkmenistan. Compania operează în cele mai dificile zone, din punct de vedere fie politic, logistic sau tehnologic și este lider mondial în tehnologiile necesare pentru a obține combustibili fosili – cu 36.000 modalități patentate pentru a-şi ajuta clientii. Și face toate acestea în timp ce se află în afara luminii reflectoarelor.

Dar sub pretextul unei afacere cu autorităţile Statelor Unite finalizate la sfârșitul lunii trecute, Schlumberger a stabilit un record corporativ care ar fi de preferat să nu fie remarcat: primirea celei mai mari amenzi penale corporative pentru încălcarea sancțiunilor din istoria Statelor Unite.

Crima, la care compania a pledat vinovat, a fost aceea că a implicat personalul SUA în tranzacții cu Iranul și Sudanul, ţări supuse sancţiunilor, iar ei au încercat fără succes să mascheze aceste tranzacții. Schlumberger este acum obligat să plătească amenzi penale în valoare de 155 de milioane de dolari, pierde 77,5 milioane în venituri și trebuie să suporte trei ani de probațiune corporativă, „cartonaşul galben” în lumea afacerilor.

Dar pentru o afacere de 48 miliarde de dolari pe an, în condiţiile în care corporaţia a avut profit 208 milioane de dolari numai din Iran în 2012, o astfel de amendă este doar o picătură într-un ocean.

Schlumberger nu deține propriul său câmp petrolier sau de gaze, dar are probabil cele mai sofisticate companii de servicii petroliere de pe planetă , este cheia pentru foraj la mare adâncime, explorare arctică, re-fracturare – o încercare de a "stimula" un sit cu producţia în scădere pentru a crește producția – și mai mult, lucrează cu multe dintre companiile petroliere cu capital de stat care dețin cea mai mai mare parte din rezervele mondiale.

Gigantul petrolier a făcut o uriaşă investiţie de 114 milioane de lire sterline la Wellcome Trust, iar Gates Foundation Trust deţine, de asemenea, o participație de peste 3 milioane de dolari în companie. Schlumberger poate eclipsa profilul public al unui alt rival al său în domeniu, Halliburton – care a devenit notoriu printre campanii în urma războiului din Irak, în special prin legăturile controversate cu fostul vicepresedinte american Dick Cheney. Însă Schlumberger este evaluat la aproape de trei ori faţă de rivalul său american și are în jur de 35.000 de angajaţi mai mult decât Hulliburton.

Unul dintre trucurile comerciale ale Schlumberger este să nu aparţină cu adevărat niciunei ţări. Nu se poate spune că Schlumberger este din ţara x sau y. Spre deosebire de Halliburton, nu este deţinută de Statele Unite. Deşi este o companie listată public, atât în Statele Unite cât şi în Marea Britanie și având "sedii" la Londra – un zgârie-nori din sticlă elegant aflat la doar câţiva paşi de Palatul Buckingham -, la Paris, Haga și Houston, Schlumberger este înregistrată formal în Curaçao, un paradis off-shore din Caraibe cu legături în Olanda.

Structura complexă a companiei, care operează filiale în Olanda, Insulele Virgine Britanice și Panama, lucrează de multe ori în favoarea sa. Un astfel de avantaj a constat în faptul că ani de zile Schlumberger a fost capabil să funcționeze în Iran și Sudan, în ciuda sancțiunilor SUA, pentru că nu era o companie din SUA – negociind direct cu Compania Națională de Petrol din Iran.

Condiția-cheie a fost că cetățenii americani sau a personalului de pe teritoriul Statelor Unite nu trebuie să se implice în contracte. Din păcate pentru Schlumberger, societatea nu a reușit să țină la acești termeni, iar autoritățile americane au aflat și au lovit.

Schlumberger s-a dovedit neînfricată în faţa clienților procesomani, desfășurând operațiuni în state cu regim dictatorial, foarte criticate de grupurile pentru drepturile omului și guvernele occidentale. Printre aceşti clienţi s-au aflat Libia, Birmania, Turkmenistan, Ciad și Angola.

Documente dezvăluite de WikiLeaks în 2011 pun de asemenea, în lumină opiniile Departamentului de Stat al SUA privind unele operațiuni Schlumberger la vremea respectivă și evidențiavă prezența Schlumberger în unele dintre cele mai dificile zone de funcționare din lume.

Preşedintele şi CEO-ul companiei Schlumberger, Paal Kibsgaard, este o persoană discretă. Faţă de alţi directori executivi din industria petrolieră, Kibsgaard se tine departe de ochii publicului. Există puține interviuri și doar o scurtă biografie a sa apare pe site-ul companiei. Făcut CEO în 2011 – și devenit preşedinte al companiei în Aprilie același an – Kibsgaard s-a alăturat firmei în 1997 ca inginer în Arabia Saudită și a parcurs toate etapele în cadrul companiei.

Se ştiu relativ puţine lucruri despre Paal Kibsgaard. El este printre cei mai bine plătiţi directori executivi din SUA. Anul trecut pachetul său salarial total, inclusiv acțiuni și opțiuni, a ajuns la aproape 17 milioane de dolari – mai mult decât Tim Cook de la Apple și directorii executivi de Nike și Ford, potrivit datelor compilate de Equilar.

Kibsgaard stă la cârma unei operațiuni cu adevărat globale, iar în 2013, liderul de 47 de ani din Ålesund, un oras port pitoresc situat pe coasta de vest a Norvegiei, a fost numit de revista Foreign Policy unul dintre cei 500 "cei mai puternici oameni de pe planetă".

La inceputul acestui an, Paal Kibsgaard a primit o medalie de la un alt puternic al lumii: Vladimir Putin. Într-un decret semnat de președintele rus, Kibsgaard fost distins cu "Ordinul Prieteniei", medalie oferită pentru contribuția lui Schlumberger la o descoperire majoră în Arctica rusă.

Luna trecuta, Kibsgaard – considerat a fi cea mai bine plătit norvegian din lume – s-a dovedit a fi un director nemilos, disponibilizând 15% din personalul Schlumberger, ca urmare a scăderii prețurilor la petrol. Între timp, investitorii îl susţin pe Kibsgaard – probabil mulţumită creșterilor de dividende suplimentare generoase de când a preluat funcţia de preşedinte şi CEO al companiei.

Într-un rar interviu susţinut anul trecut, Paal Kibsgaard a vorbit revistei financiare Barron despre ambițiile sale în ce priveşte Schlumberger și a oferit o viziune ambițioasă. "Nu cred că trebuie să ne concentrăm doar pe a fi cea mai bună companie din industria noastră", a spus el. "Avem potentialul de a fi compania cea mai bună companie din lume și asta e ceea ce încercăm să facem."