Retailerul britanic de fashion Debenhams, care a fost prezent şi pe piaţa din România, urmează să fie lichidat după ce nu s-a reuşit găsirea unui cumpărător, a anunţat, marţi, administratorul FRP Advisory, notează Reuters.

Cei de la FRP Advisory au subliniat că vor începe lichidarea retailerului britanic, încercând totuşi să caute în continuare oferte pentru întreaga afacere sau pentru anumite părţi a acesteia.

Cele 124 de magazine din Marea Britanie vor rămâne deschise până la lichidarea stocurilor.

Anunţul privind prăbuşirea Debenhams, care deţine 124 de magazine în Marea Britanie şi circa 12.000 de angajaţi, vine la numai o zi după grupul Arcadia, deţinut de Philip Green, a intrat în faliment, punând în pericol circa 13.000 de locuri de muncă.

Reacţia Guvernului condus de Boris Johnson

Guvernul de la Londra este pregătit să-i ajute pe angajaţii afectaţi de decizia închiderii lanţului britanic de magazine Debenhams, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al premierului Boris Johnson, transmit DPA şi Reuters.

„Evident că înţelegem îngrijorările profunde cu care se confruntă angajaţii Debenhams şi suntem pregătiţi să-i sprijinim şi ne menţinem angajamentul de a sprijini sectorul de retail, colaborăm strâns cu industria în această perioadă dificilă”, le-a spus jurnaliştilor purtătorul de cuvânt.

Datorii de sute de milione de lire sterline

În anul 2019, Debenhams a fost preluată de un grup de bancheri, între care fondurile americane de hedging Silver Point şi GoldenTree, după intrarea sub administrare specială. În perioada respectivă, compania a renunţat la magazinele nerentabile şi a renegociat chiriile.

De la aplicarea restricţiilor legate de coronavirus, Debenhams, care avea datorii de peste 600 de milioane de lire sterline, a scris proprietarilor de spaţii comerciale solicitând scutirea de la plata chiriilor timp de cinci luni. Compania a solicitat şi furnizorilor o amânare a unor plăţi timp de 31 de zile, pentru a-şi conserva lichidităţile, nota incont.stirileprotv.ro în luna aprilie.

Prezenţa Debenhams pe piaţa din România

Debenhams a fost prezent și pe piața din România, cu mai multe magazine în sistem de franciză, deținute de omul de afaceri Octavian Radu. După căderea economică din 2008-2012, acesta a închis toate magazinele, acuzând scăderea puterii de cumparare în contextul crizei, dublarea suprafeței mall-urilor și dezvoltarea agresivă pe piața românească a unor branduri competitive precum Zara și H&M.

În 2015, brandul a revenit în România, printr-un magazin pe 3 etaje deschis în centrul comercial Bucuresti Mall, după o investiție de peste 1 milion de euro, magazin închis doi ani mai târziu, din cauza problemelor financiare cu care se confrunta compania mamă din Marea Britanie.