Sub aceste auspicii sumbre, cercetători dedicaţi lumii ştiinţifice medicale se reunesc periodic pentru a dezbate temele de actualitate, dar şi cele mai recente descoperiri, împreună cu profesori şi medici din domeniul neurologiei, neurochirurgiei şi neuroştiinţelor. În acest sens, o amplă manifestare a avut loc în perioada 7-9 noiembrie 2019, la Baku, Azerbaidjan şi a reunit a –XV-a ediţie a Congresului Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii(SSNN) şi cea de-a XII-a ediţie a Conferinței Asiatice dedicate Neuroplasticității.

 

300 de participanți, din 17 țări

Reuniunea celor două mari evenimente din domeniul neurologiei s-a bucurat de prezenţa a 300 de personalităţi ale lumii medicale neurologice mondiale din 17 ţări (SUA, Rusia, Germania, Israel, Polonia, Suedia, Austria, Italia, Ucraina, Uzbekistan, Thailanda, Republica Moldova, Coreea de Sud, Vietnam, Argentina, Kazahtan şi România). În organizarea acestei ample manifestări de către Societatea pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii şi Academy for Multidisciplinary Neurotraumatology s-au alăturat Societatea de Neurologie din România, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Iuliu Haţieganu” din Cluj Napoca, Academia de Ştiinţe Medicale din România şi Institutul de Cercetare RoNeuro din Cluj Napoca, precum  şi un consorţiu internaţional de universităţi, sub egida Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNR) şi a Federaţiei Mondiale de Neuroreabilitare (WFNR).

Este remarcabil şi îmbucurător că neurologia românească, prin valorile sale, continuă să fie prezentă şi apreciată în cadrul unor astfel de dezbateri de top la care participă anual , personalităţi ale cercetării ştiinţifice medicale, profesori neurologi şi neurochirurgi din întreaga lume, fapt ce demonstrează încă odată că întreaga cercetare ştiinţifică neurologică din România şi aplicabilitatea acesteia în practica medicală sunt superpozabile celor din state cu un puternic grad de dezvoltare socio-economica subliniat  Prof.Dr. Dafin Mureşanu, preşedinte al SSNN şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).

 

55 de milioane de TCC si peste 27 de milioane de TVM

Leziunile traumatice ale creierului sau traumatismul craniocerebral  (TCC) continuă să reprezinte o cauză principală de deces și morbiditate la nivel mondial, fiind o problemă majoră de management pentru clinicieni și o sursă considerabilă de frustrare pentru pacienți.  Rata mortalității cauzată de TCC la populația sub 35 de ani este de 3,5 ori mai mare în comparație cu cea provocată de cancer și bolile de inimă împreună. Tratamentul TCC reprezintă una dintre cele mai neeficiente intervenții medicale din punct de vedere al costurilor.  Povara economică și socială a TCC are implicații la scară globală. În ultimii ani TCC a fost recunoscută ca o problemă gravă de sănătate publică, în situații de urgență, misiunea medicului fiind una extrem de dificilă.

Din cauza resurselor limitate, de multe ori în urgență , trebuie identificați pacienții cu TCC care au nevoie de tratamente medicamentoase mai agresive și care dintre pacienți pot fi trimiși în siguranță acasă. TCC duce adesea la o dizabilitate persistentă, în special din cauza deficiențelor cognitive. Majoritatea supraviețuitorilor sunt tineri și au o speranță de viață aproape normală.

Domeniile cognitive ale memoriei, funcția executivă și viteza de procesare sunt frecvent afectate. În 2016, în întreaga lume s-au înregistrat peste 27 de milioane de cazuri noi de TCC și aproape un milion de cazuri noi de traumatisme ale măduvei spinării (traumatisme vertebro-medulare, TVM), incidența fiind de 369 cazuri noi de TCC la 100.000 de locuitori și 13 cazuri noi de TVM la 100.000 de locuitori. Daca ne gândim la totalitatea cazurilor, care reprezintă suma dintre cele noi și cele vechi, datele sunt impresionante. Potrivit ultimului raport publicat in 2019, numărul înregistrat este 55 de milioane de TCC si peste 27 de milioane de TVM .

 

Costuri și de 4 milioane de dolari

Specialiștii estimează că, la nivel mondial, 5-7 dolari din 1.000 sunt cheltuiți pentru grija acordată pacienților cu TCC sau din cauza consecințelor produse de astfel de răniri. Deși impresionante, aceste cifre subestimează magnitudinea problemei, ele bazându-se doar pe datele oferite de cazurile internate în spital. Aproximativ 80-90% dintre traumatismele cranio-cerebrale sunt considerate ușoare și nu necesită îngrijiri medicale. În SUA, pentru un pacient cu traumatism cranian, care necesită recuperare, costurile sunt de aproximativ 200.000 de dolari, în primul an. Pentru pacienții cu traumatisme minore sau medii care nu necesită recuperare, cheltuielile se ridică la aproximativ 15.000 de dolari. Costurile date de îngrijirea unui pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, pentru tot restul vieții acestuia, pot ajunge şi la 4 milioane de dolari. În Europa, costurile directe anuale pentru un pacient cu traumatism cerebral sever sunt de peste 18.000 euro. În medie, pentru un pacient cu traumatism cerebral, se cheltuie aproximativ 9.000 de euro. În țara noastră costul mediu pentru un pacient cu traumatism cranio-cerebral este de cca 3.500 de euro. În România, numărul cazurilor de traumatisme cranio-cerebrale este în creştere alarmantă, principala cauză fiind accidentele rutiere, 75% dintre persoanele decedate în astfel de cazuri au suferit un traumatism cranio-cerebral. Anual, în țara noastă, se înregsitrează aproximativ 170.000 de cazuri noi și peste 434.000 de cazuri noi și vechi de Traumatisme Cranio Cerebrale.

Te-ar putea interesa și: