În aparență, industria serviciilor de înfrumuseţare rămâne terenul de joacă al celor mari. Nicio posibilitate de a te diferenţia, pe o piaţă în care oferta de servicii e parcă trasă la indigo? Ba da: încet, dar sigur, salonul specializat pe câte o nișă începe să devină noua vedetă a industriei de profil.

„În 10 -15 ani, vor fi mult mai multe saloane specializate strict pe un anumit serviciu de înfrumuseţare – make-up, coafură/frizerie, manichiură/pedichiură, cosmetică etc. (…) – aşa cum se întâmplă deja în Europa şi America“, este convinsă Maria Păuna, make-up artistul preferat al vedetelor. De altfel chiar ea, după ce s-a şcolarizat în Europa (Make Up Forever Academy) şi America (Bio Touch Inc.), şi a creat prima echipă de make-up artişti la nivel naţional pentru L‘Oréal, a deschis primul studio exclusiv de make-up şi servicii pentru sprâncene din ţară, în 2004.

Perspectivele sunt încurajatoare: „Viitorul în acest domeniu nu e acoperirea, sub aceeaşi umbrelă, a mai multor servicii, aşa cum se poartă acum în România, ci aparţine businessurilor nișate“. În loc de notă de subsol: numai în Bucureşti, piaţa serviciilor de înfrumuseţare este împărţită între câteva reţele mari de saloane (precum Gett’s Salons, Abbate, Igiena, GV Hair International) şi peste 1.000 de firme mici, care deţin una-două unităţi. 

În căutare de parteneri de business 

În termeni de notorietate, Maria Păuna este semnătura de care multe dintre vedetele showbizului românesc îşi condiţionează machiajul pentru editoriale foto sau apariţii publice. Altfel spus, şi-a creat o clientelă bine definită, formată în principal din artişti, inclusiv stăini care vin să concerteze în ţară (printre care Sting, Gabriella Cilmi, Alanis Morisette), politicieni, sportivi şi oameni de afaceri. În termeni de business, Maria Păuna înseamnă un studio de machiaj normal şi semipermanent – „Maria Păuna – Make up your mind“, plus prima școala de training şi coaching de Frumuseţe din ţară – „Maria Păuna Academy“, care caută să-şi crească încasările – ajunse la circa 250.000 de euro. Cum, mai exact? În afară de cedarea unui pachet de acţiuni, Maria se gândeşte şi la o altă variantă de parteneriat: „Pot, de exemplu, să pun în joc numele meu ca și brand şi să-mi iau un procent“, spune ea. Într-o zi normală de lucru, Mariei Păuna îi intră în studio cel puţin zece clienţi, iar valoarea medie a bonului la casă e de circa 80 de euro.

 
Încasări lunare și de 7.500 euro

Înapoi la procesul de căutare al unui partener, acesta s-a dovedit „anevoios“. A participat inclusiv la „Arena leilor“, primul business reality show difuzat în România de TVR, dar, deşi a obţinut de la doi dintre cei cinci „lei“ promisiunea unei investiţii, „nu s-a ajuns nicăieri“. Au fost câteva tentative de comunicare cu ei, la telefon şi prin e-mail, mărturiseşte ea, fără să menţioneze numele „leilor“, dar „nu s-a făcut pasul de la spectacol la cifre, la business funcţional“. Chiar şi aşa, continuă să creadă cu tărie că multiplicarea unui „Studio de sprâncene“ are mari sanse de reuşită în viitor.

„Ideea de afacere e viabilă, iar investiţia iniţială poate fi recuperată în timp scurt. Prin urmare, e nevoie doar de investitori“, explică Maria Păuna, şi dă ca exemplu cazul omoloagei ei din Paris, sitilista de sprâncene Josseline DeVilleneve, care de la un singur „Atelier du Sourcils“, deschis în 2007, a ajuns acum la peste 65 de ateliere de sprâncene. În ceea ce-o priveşte, un investitor pentru acest tip de business ar putea însemna „o persoana care e dispusă să investească 30.000 euro per studio şi într-un an să înceapă să culeagă profitul. Specialişti avem, pentru că-i formez în Academie“. Antreprenorul, cu o experienţă de peste 20 ani în domeniu, şi-a făcut bine calculele: „În mod normal, în şase luni, un astfel de studio ajunge la încasări lunare de 7.500 de euro. După ce scazi cheltuielile – chirie, salarii, materiale, auxiliare -, râmâne un profit net de 2.500 de euro. De la şase luni la un an va fi o creştere a profitului de 5% lunar“, explică Maria. Iar potenţialul afacerii, conchide ea, e cu atât mai mare cu cât în Bucureşti nu există, deocamdată, niciun salon care să fie concurent cu studioul ei de sprâncene, specializat pe machiaj semipermanent, stilizare de sprâncene şi gene, repigmentare de sprâncene şi machiaj profesional.