Surprinzător sau nu, fostul prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, a fost numit luni în funcția de manager public al orașului Deva. Anunțul, care a apărut inițial pe surse, a fost făcut ulterior public de primarul orașului Deva, Florin Oancea.

Anunțul privind numirea lui Traian Berbeceanu

„De astăzi, domnul Traian Berbeceanu este manager public al municipiului Deva. Am semnat dispoziția”, a anunțat luni, într-o conferință de presă, primarul orașului Deva, Nicolae Florin Oancea, conform presei locale.

„Atribuțiile pe care le am eu ca primar le va avea și el ca manager public, va răspunde și de Poliția locală, de Direcția de Asistență Socială și de Direcția de fonduri europene”, a spus primarul.

Prima reacție a fostului Prefect al Capitalei

„Sunt încântat că am revenit în orașul unde m-am născut, unde am crescut și unde m-am format profesional, unde am performat și cred că a venit momentul să dau înapoi Devei măcar o parte din ce mi-a dat timp de 50 de ani”, a spus Traian Berbeceanu.

El a fost, până în 3 martie, prefect al Capitalei și a fost înlocuit în această funcție de Alin Stoica.

Fost poliţist s-a înscris în PNL în iulie 2020, când era deja şef de cabinet al ministrului de Interne de la acea vrea, Marcel Vela. În octombrie 2020, funcţie pe care a ocupat-o aproape cinci luni.

Traian Berbeceanu a lucrat în Poliţie timp de 25 de ani, până la pensionarea sa din 2018 şi a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire de DIICOT într-un dosar în care, la judecarea pe fond, a fost achitat. Dosarul se află în prezent, în apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea