Alexandru Rafila a declarat miercuri că nu îi place să facă aprecieri legate de cifre și că îl interesează mai mult trendul.

„Nu îmi place să fac aprecieri legate de cifre, mă interesează trendul, dacă e ascendent, să vedem unde curba de creştere se aplatizează şi să vedem dacă sunt măsuri care pot scădea acest trend.

Sunt de acord că odată cu începutul şcolii se va înregistra un număr de cazuri în creştere, dar după 10-15 zile.

Depinde cât de importantă e această creştere şi cine sunt persoanele bolnave, dacă sunt cu comorbidităţi, sau adulţi tineri, sau copii. Dacă o să fie o creştere de 10-20%, va fi suportabilă de sistemul de sănătate. Dacă numărul de cazuri se dublează, de exemplu, atunci situaţia se schimbă radical”, a declarat Alexandru Rafila.

Este important să se află motivul din spatele numărului mare de cazuri de miercuri

Reprezentantul României la OMS spune că este important de văzut dacă numărul mare raportat miercuri este un trend sau o întâmplare.

„Nu trebuie să intrăm în panică. Vor exista întotdeauna zile în care s-au concentrat multe cazuri pozitive şi asta este una din ele. Vedem dacă e întâmplare sau trend, e foarte important. Al doilea comentariu pe care îl am este faptul că suntem la jumatatea lui septembrie şi dacă se confirmă numărul de cazuri se datorează faptului că în primele zile din septembrie mulţi s-au întors din concediu”, mai susține reprezentantul României la OMS.

Coronavirus 16 septembrie

Potrivit datelor furnizate de GCS, până astăzi, 16 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 107.011  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus.

Datele referitoare la numărul persoanelor declarate vindecate sunt indisponibile la acest moment, urmare a unor actualizări tehnice în sistemul de raportare și în aplicația de centralizare a datelor. Aceste date vor fi comunicate în cel mai scurt timp posibil, imediat ce devin disponibile.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.713 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.