EBITDA (profitul înainte de dobânzi, impozite, depreciere şi amortizare) a crescut în perioada menţionată cu 38,5%, la 647,1 milioane lei, în principal ca urmare a majorării veniturilor din exploatare cu 17,4%, influenţate de creşterea cu 18% a veniturilor din vânzarea energiei electrice. 

Rezultatul net a fost influenţat şi de creşterea cantităţii de energie electrică produsă (plus 2,3%), respectiv vândută (plus 3,7%), pe fondul perioadei mai scurte a opririi planificate a Unităţii 2 CNE Cernavodă din trimestrul II 2017 (26,5 zile) comparativ cu durata opririi planificate a Unităţii I din perioada similară a anului trecut (51 de zile). 

De asemenea, pe fondul modificării mixului de vânzări pe piaţa reglementată şi piaţa concurenţială în urma reducerii cantităţii de energie vândută pe piaţa reglementată în perioada 1 ianuarie – 30 septembrie 2017 (56% mai puţin faţă de perioada similară a anului trecut) ca urmare a liberalizării graduale a pieţei de energie electrica, SNN a vândut cu 15% mai multă energie pe piaţa concurenţială, la un preţ mediu ponderat mai mare cu 9,5% faţă de cel de vânzare a energiei electrice pe piaţa reglementată. 

"Pe fondul stabilizării pieţei şi a creşterii apetenţei traderilor pentru siguranţă, SNN a vândut cu 43% mai multă energie pe piaţa concurenţială a contractelor bilaterale şi cu 26% mai puţină pe piaţa spot (unde preţul a continuat să fie semnificativ mai mare – cu 57%), factori importanţi în orientarea strategiei de vânzări fiind producţia în bandă a SNN şi importanţa asigurării unor contracte predictibile şi pe perioade mai lungi de timp", se menţionează în raportul companiei. 

Cheltuielile din exploatare au crescut în primele nouă luni cu 3,8%, ca urmare a majorării cheltuielilor cu energia achiziţionată în vederea asigurării îndeplinirii integrale a obligaţiilor contractuale de livrare energie pe perioada opririi planificate a Unităţii 2 CNE. 

Şi cheltuielile cu deprecierea şi amortizarea s-au majorat cu 2,8% faţă de perioada similară a anului trecut, din cauza creşterii cheltuielilor cu amortizarea aferentă punerii în funcţiune a unor investiţii în perioada ulterioară trimestrului III 2016. 

Datoriile pe termen lung ale companiei au scăzut cu 9,6%, la 1,284 miliarde lei, iar cele curente s-au majorat cu 10,1%, la 495,99 milioane lei.