Nu veți mai avea mașină! Un cunoscut analist trage un foarte serios semnal de alarmă.

Astfel, acordul ”Green Deal”, suținut cu foarte mare determinare de Comisia Europeană, va aduce asupra vieții cetățenilor europeni schimbări mult mai mari decât lasă a se întrevedea într-o primă fază.

Este vorba nici mai mult nici mai puțin despre renunțarea la mașina personală, scrie analistul Dan Diaconu pe internet.

Nu veți mai avea mașină! Tehnologia va simplifica tot

”„Green Deal” nu presupune – așa cum v-ați aștepta – o simplă trecere de la combustibilii fosili la „energia verde”. Adică nu vă așteptați ca, schimbând mașina actuală cu una electrică, să considerați că „ați făcut pasul”. Nicidecum, aceea e doar prima parte a schimbării. (…)

[Tranziția urmărește] inclusiv „optimizarea” parcului auto. Adică reducerea sa. Cum? Spun ei, prin folosirea eficientă a mașinilor. Tradus, vă spun eu ce înseamnă: nu veți mai avea mașină, ci o veți închiria atunci când veți avea nevoie.

Asta ar fi o nebunie utilizând modelul clasic, anume semnarea unui contract, ridicarea mașinii de la sediul celui care închiriază s.a.m.d. Tehnologia însă simplifică tot: când ai nevoie de mașină o comanzi și, într-un timp acceptabil, o ai la scară.

Nu cu un șofer – ca în cazul taxiului – ci singură, ca și cum ar fi a ta. Iar de plătit plătești fix cât o folosești: de acasă la serviciu, de la serviciul la sală etc.”, a scris Diaconu pe Facebook.

”Fără autonomii fabuloase”

”Așa cum am spus, e un model diferit. Mașinile capabile de așa ceva trebuie să fie inteligente, să fie autonome – nu, nu te vei mai atinge de volan! – și să optimizeze necesitățile unui oraș. Da, de circulat cu mașina vei circula doar în oraș și în proximitate. Nu te aștepta la autonomii fabuloase.

Între orașe vei circula cu trenul. Chiar și mersul cu avionul va fi limitat la cursele foarte lungi(și foarte scumpe). La nivel de Europa se preconizează că distanțele vor fi acoperite, într-un procent covârșitor, cu trenul de mare viteză.

Va fi o revoluție și-n ceea ce privește marfa. Toți se întrebau cum vor fi înlocuite TIR-urile actuale, având autonomii de mii de kilometri, cu tehnologie electrică. Se va face, însă, la fel ca și-n cazul transportului domestic, variantele electrice ale TIR-urilor nu vor avea nevoie decât de autonomii mici, de 50-100 km deoarece transportul de marfă se va face exclusiv pe calea ferată și vapor.”, a adăugat el.

”Optimizarea este totul”

”Adio TIR-uri care „înghit” șoselele continentelor. Și adio, pentru cei mulți, de la călătoriile de plăcere pe infrastructura auto.

În aceste condiții, producătorii auto trebuie să migreze de la modelul de producători-vânzători la cel de firme tehnologice, ofertante de servicii. Ce înseamnă asta? În loc să-ți vândă o mașină, producătorul auto va instala un parc imens de „mașini inteligente” la marginea orașului.

În fiecare dimineață mașinile vor merge singure să-și ia clienții de acasă și să-i ducă pe unde vor. În business-ul acesta optimizarea este totul. Un exemplu: nu trebuie să aștepți ca Gigel să comande mașina și apoi să i-o livrezi în 30 de minute. Nu, pe baza datelor pe care le ai, trebuie „să intuiești” că în următoarele 30 de minute Gigel o să-ți comande mașina ca să meargă la serviciu.

Astfel, comanda pe care o face Gigel devine o formalitate deoarece va primi instantaneu răspunsul că „mașina vă așteaptă la poartă”. Pentru a face asta ai nevoie de două ingrediente magice: Big Data și AI.”, a mai explicat analistul.