SpecialiȘtii trag un semnal de alarmă și precizează că infectarea este doar începutul. Efectele acestui coronavirus sunt din ce în ce mai severe și se vor simiți pe termen lung.

Tedros Adhanom Ghebreyesus, în cadrul unei conferinţe care a avut loc la Geneva, a declarat că afectele COVID-19 pot afecta orice persoană, indiferent de vârstă.

„În cazul unui număr semnificativ de persoane, acest virus provoacă o serie de efecte grave pe termen lung. Deşi numărul exact al persoanelor care se confruntă cu efecte pe termen lung nu este clar stabilit încă, simptome şi complicaţii post-COVID-19 au fost raportate atât la pacienţi spitalizaţi cât şi la cei trataţi acasă.

Ceea ce este cu adevărat îngrijorător este spectrul vast de simptome care fluctuează în timp, se suprapun adesea şi pot afecta orice sistem din organism „, a declarat directorul general al OMS, potrivit Agerpres.ro.

Ce probleme apar după tratament

Reprezentantul OMS susține că unele simptome pot dura chiar şi luni de zile iar printre ele se numără probleme ale respiraţiei, epuizare severă sau probleme de memorie. Toate acestea împiedică pacienţii să ducă o viaţă normală, ceea ce presupune şi întoarcerea la locul de muncă.

Mai mult, specialistul în sănătate spune că apariţia vaccinului “salvator” nu este o strategie care ar putea avea succes.

„Toate aceste simptome târzii arata cât de inadmisibilă din punct de vedere moral şi irealizabilă este aşa-numita strategie de imunizare în masă. Nu numai că ar conduce la alte milioane de decese inutile, însă ar condamna un număr semnificativ de oameni la suferinţe înainte de recuperarea completă.

Până vom avea un vaccin, guvernele şi oamenii trebuie să depună toate eforturile pentru a opri transmisia, care este cel mai bun mod de a preveni consecinţele post-COVID-19 pe termen lung”, a mai spus Tedros Adhanom Ghebreyesus.