Investitorul activist, un nou tip de trader, influențat de social media. ANAF își va orienta controalele și către persoane fizice, inclusiv investitori individuali. Ce se va întâmpla dacă forțele globale tipăresc bani la cote alarmante? Punctul de cotitură în istoria tranzacționării de acțiuni – Investițiile direct de pe telefon. Acestea sunt doar câteva dintre subiectele ce vor fi abordate în cadrul unei noi ediții XTB Trading Masterclass, ce va începe mâine și se va desfășura pe parcursul a două zile.

Investitori cu experiență, jurnaliști renumiți, consultanți financiari și nu numai vor analiza perspectivele pe care anul 2021 le reflectă asupra burselor, precum și impactul evoluțiilor bursiere asupra situației economice din România și din lume, acum și în viitor, la XTB Trading Masterclass – un maraton de 16 prezentări, care se va desfășura, începând de mâine, pe parcursul a două zile, începând cu ora 14.30. Claudiu Cazacu, Mircea Iliescu, Ph.D., CFA Cristiana Tudor, Tiberiu Porojan, Bogdan Maioreanu, Przemysław Kwiecień, Stelian Muscalu, Adina Ardeleanu, Cătălin Chivu, Dan Sulica, Ovidiu Tarcu, Laurențiu Mihai, Valentin Nedelcu, Răzvan Stan, Valentin Dragu, Raluca Andrei, Bogdan Dinu, Claudiu Ioniță vor fi vorbitorii acestei ediții.

După un 2020 al adaptării, un 2021 al maturizării 

Pandemia de Covid 19 a avut un impact major asupra comportamentului uman, digitalizarea s-a accelerat, iar tot mai mulți oameni au început să caute randamente mai bune pentru economiile lor. „Acest lucru este demonstrat de numărul în creștere de conturi de tranzacționare.

Studiile arată că investitorii, de la mic la mare, iau decizii influențate de social media. Am văzut, anul trecut, raliuri ale unor acțiuni, pornite de la discuții în chaturile de investitori din social media. Deși unii investitori au intrat în luptă asumat și conștienți de riscuri, alții au fost prinși de frenezia de tranzacționare și au suferit pierderi semnificative”, avertizează Adina Ardeleanu, Financial Intelligence. În opinia sa, „după un 2020 al adaptării, 2021 cred că ar trebui să fie un an al maturizării. Educarea și informarea continuă nu trebuie să lipsească din agenda investitorilor.” De aceeași părere este și Laurentiu Mihai, care declară: „2021 este un an al investitorilor curajoși și inteligenți. Atât timp cât pandemia încă are un impact mare în economie, iar faptul că forțele globale tipăresc bani la cote alarmante, putem să ne așteptăm în continuare la creșteri, însă recomand prudență pe termen mediu.”

Trebuie să fim în gardă tot timpul

Nu doar populația lumii se vaccinează împotriva coronavirusului, ci și „investițiile”, în sensul unei reveniri la o oarecare stabilitate a burselor, așa cum lumea întreagă încearcă să revină la normalitatea post-pandemică. Aceasta este viziunea lui Stelian Muscalu: „2021 are toate șansele să fie anul în care investițiile se vor stabiliza. Volatilitățile mari, cum a fost cea a petrolului în 2020 devin istorie.

Nici criptomonedele nu vor mai avea fluctuațiile de la final de 2020 și început de 2021.” Valentin Nedelcu, StiintaBanilor.ro, apreciază că „foarte multi investitori au fost inspirați să cumpere acțiuni la discount și curajul lor a fost răsplătit rapid.” Optimismul este împărtășit și de Mircea Iliescu, BVBescu.ro, care vede o legătură directă între campaniile de vaccinare din diverse state și evoluția pieței: „Vedem deja o serie de relaxări în Israel, SUA și Marea Britanie, 3 țări în care procentul de imunizare a populației este semnificativ peste media globală. În oglindă, indicii FTSE, Dax și S&P au avut o evoluție spectaculoasă, respectiv o creștere de 20-25%, față de momentul în care s-a anunțat descoperierea unui vaccin anti Sars-CoV-2.”

Deși consideră justă această viziune, Dan Sulica atrage atenția asupra riscurilor apariției inflației: „Pe de o parte, vom avea oportunitățile aduse, revenirea economiilor, scăderea șomajului și continuarea politicilor ultra-stimulative ale băncilor centrale. Pe de altă parte, vom avea riscurile apariției inflației sau revenirii problemelor de natură medicală. Cred că trebuie să fim în permanență pregătiți atât pentru scenariul pozitiv cât și pentru cel negativ.” La rândul său, Răzvan Stan îndeamnă la prudență: „2021 îl văd ca pe un an al volatilității și al optimismului exagerat în anumite situații. O volatilitate crescută poate fi de bun augur pentru traderi, dar în acelasi timp, poate da bătăi de cap invesitorilor începători care nu au o foarte mare experiență în gestionarea emoțiilor. De asemenea, Claudiu Ioniță, Specialist BDO România, avertizează că: „Schimbările frecvente de legislație fiscală observate în ultimele luni riscă să creeze nesiguranță în rândul investitorilor, chiar dacă acestea nu au impactat în mod direct această categorie de venituri.

Punct de cotitură în istoria tranzacționării de acțiuni – Investiții direct de pe telefon

Cătălin Chivu, FeelTheMarkets.ro, atrage atenția că „pattern-urile și corelările din trecut nu mai funcționează în aceeași paramentri, iar dacă adăugăm și ”fenomenul” GameStop și Reddit, pot însemna un punct de cotitură în istoria tranzacționării de acțiuni, cu impact major asupra piețelor de capital pe viitor.” Bogdan Maioreanu, IndependentaFinanciara.ro, subliniază la rândul său că „trăim și o revoluție a trading-ului retail prin grupuri organizate pe platforme sociale. Aceasta a dus la apariția unui tip special de trader, traderul activist, de tip Robin Hood, gata să se ia de piept cu instituționalii, sărbătorind pierderile „dușmanilor” dar și pe ale sale, echivalându-le cu răni în luptă”. Astfel, specialiștii atrag atenția asupra importanței unui portofoliu divers de investiții, a unui stil mai prudent de tranzacționare. În opinia lui Tiberiu Porojan, FinancialMarket.ro, „plasamentele în piețele de capital, cu un orizont de investiții multianual însoțite de diversificare ar trebui să fie obiectivul de bază al investitorilor.”

Și legislația în domeniu este una dinamică. Raluca Andrei, Specialist BDO România, subliniază că: „Tematica de control anunțată de ANAF pentru următorii 5 ani vizează, printre altele, orientarea controalelor și către persoanele fizice, nefiind exclus ca în perioada următoare organele fiscale să își intensifice activitatea în această direcție.” Ovidiu Tarcu concluzionează: „Principala schimbare pe care o observ eu în lumea investițiilor în 2021 este accesibilitatea. Acum poți să-ți deschizi un cont și să începi să investești direct de pe telefon.”