B-2 Spirit a fost realizat de Northrop Grumman Corp. și este propulsat de patru motoare General Electric. Este considerat unul dintre cele mai vechi avioane din lume și poate păcăli radarele mai bine decât orice aeronavă.

Aripile bombardierului măsoară cincizeci și doi de metri lățime – jumătate din lungimea unui teren de fotbal, iar carlinga sa se ridică organic de la suprafață, ca cea a unei nave spațiale sci-fi din epoca anilor 1950.

Spirit a fost proiectat în epoca Războiului Rece pentru a se strecura prin formidabila rețea integrată de apărare aeriană a Uniunii Sovietice, combinând radare terestre, rachete sol-aer și interceptori aerieni și avioane radar.

Acest sistem al URSS ajunsese atât de performant, încât eforturile SUA de a dezvolta bombardiere mai rapide s-au dovedit inutile.

Radarele erau punctul central al oricărui sistem modern de apărare antiaeriană, așa că Pentagonul a căutat un avion stealth cu o secțiune transversală radar care să poată fi detectată doar la distanțe foarte mici. Primul avion stealth al Forțelor Aeriene, F-117 Nighthawk, a fost un început promițător, dar nu putea transporta decât două bombe, fără combustibil. Designul bombardierului B-2 a venit într-un moment de cotitură când comenzile fly-by-wire începuseră să ia amploare. A fost primul avion proiectat integral pe calculator, necesitând testarea pe calculator a tuturor caracteristicilor aerodinamice și de semnătură radar.

Destrămare Uniunii Sovietice a determinat Forțele Aeriene să adapteze în grabă B-2 pentru livrarea armelor convenționale. Un sistem alternativ de rafturi poate găzdui până la optzeci de bombe Mark 82 de 500 de kilograme sau o greutate echivalentă în bombe cu dispersie, mine sau muniții mai mari. La sfârșitul anilor 90, B-2 a fost adaptat pentru a transporta arme ghidate de GPS, convenționale sau nucleare.

B-2 este, de asemenea, certificat pentru a transporta bombe glisante cu rază lungă de acțiune AGM-154 JSOW și rachete stealth de croazieră AGM-158 JASSM pentru a-i permite să efectueze atacuri independente fără a risca să se apropie prea mult de sisteme de apărare aeriană.

Capacitatea B-2 de a livra astfel de arme devastatoare îl face o mașinărie de război premium, fără rival, cel puțin până când China nu va dezvolta un bombardier stealth H-20 decent.