Societatea românească, aflată timp de decenii sub regimul cenzurii ideologice, captivă a „adevărului oficial”, a devenit foarte vulnerabilă în faţa zvonului, a dezinformării, a intoxicării. Efectele acţiunilor desfăşurate de diverşi agenţi manipulatori în primii ani de după prăbuşirea regimului comunist s-au dovedit a fi unele de lungă durată, multe dintre acestea grevând încă asupra mentalului colectiv. 

Numeroase mistificări aruncate în spaţiul public în acei ani tulburi şi-au câştigat, prin repetiție neîntreruptă, „drept de cetate”, devenind adevăruri inatacabile, rostite ori de câte ori se iveşte ocazia, adevărate mantre repetate solemn de jurnalişti şi „analişti” de tot felul. Printre acestea, la loc de cinste, se numără şi aceea că „şeful antenei C.I.A. de la Bucureşti era agent al ruşilor”! Despre acest „adevăr irefutabil” și alte scenarii, descoperiți în noul număr al revistei Evenimentul Istoric, ce se află acum pe piată, sau online pe www.agoramag.ro 

Un alt material interesant al revistei Evenimentul Istoric aduce în discuție planul realizat de Securitate pentru a controla Televiziunea Română

Controlul mijloacelor de informare a fost o preocupare permanentă a autorităților comuniste, din anii 1940, până la căderea din 1989. Televiziunea și Radioul naționale erau obiective strategice de maximă importanță și controlul asupra lor se exercita pe două căi: cea a Partidului Comunist, prin structurile sale de propagandă, și prin Securitate.

În noiembrie 1977, Securitatea a elaborat un plan pentru a controla mai bine activitatea din Radioteleviziunea Română. Până în 1978, erau racolați încă 41 de informatori din rândul lucrătorilor, pe lângă rețeaua deja existentă. Mai multe detalii despre întregul plan aflati din revista Evenimentul Istoric, acum la punctele de difuzare a presei și online pe www.agoramag.ro 

În acest nou număr al revistei Evenimentul Istoric dezvăluim și planul sefului armatei aeriene germane, Goering, de a ataca America. 

În 1942, șeful forțelor aeriene germane, Hermann Goering, a schițat planul proiectului Amerika ce reprezenta bombardarea strategică a principalelor orașe nord americane. În 1938, Goering declara: „Îmi lipsesc complet bombardierele capabile să facă zboruri dus-întors către New York cu o încărcătură de bombă de 4,5 tone. Aș fi extrem de fericit să posed un astfel de bombardier, care în cele din urmă ar închide gura aroganței de peste mare. Despre visul și reușitele lui Goering, citește pe larg în noul număr al revistei Evenimentul Istoric.

Nu ratați nici concursurile Evenimentul Istoric prin care puteți câștiga abonamente, mai multe detalii aflați accesând https://bit.ly/3wSBEMX 

Dacă vrei să colecționezi revista, te invităm să te abonezi! 

Poți opta pentru un abonament în varianta print sau poți să te bucuri de versiunea online a revistei, direct pe tableta, computerul sau telefonul tău.