Raed Arafat a anunțat noile restricții decise de Guvern. Potrivit șefului DSU, vor exista modificări majore la orele de circulație, dar și la nivelul operatorilor economici.

Mai exact, Raed Arafat a anunțat ce se va întâmpla în cazul în care incidența este peste 4 la mia de locuitori, dar și ce se întâmplă dacă incidența depășește 7,5 la mia de locuitori.

„Măsurile care au fost adoptate sunt următoarele. Referitor la intervalul orar care în care este permisă circulația. Acolo unde incidența va fi peste 4 la mie în ultimele 14 zile, urmează că în timpul weekendului, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, doar până la orele 20 și nu orele 22 cum este până acum, iar activitatea operatorilor economici să fie până la ora 18”, a spus Raed Arafat.

Totodată, șeful DSU a mai menționat că odată ce incidența va ajunge la 3,5 la mia de locuitori, aceste restricții nu vor mai fi valabile, și va rămâne în vigoare ora 22.00 pentru circulație.

Circulația va fi restricționată până la ora 20.00

În ceea ce privește localitățile unde incidența depășește 7,5 la mia de locuitori, aici, restricțiile de circulație de după ora 20.00 vor fi valabile întreaga săptămână, nu doar în weekend.

„Dacă incidența depășește 7,5 la mia de locuitori și atunci circulația va fi permisă până la orele 20 pe toată durata săptămânii”, a mai adăugat Arafat, subliniind faptul că toți operatorii economici își vor înceta activitatea la ora 18.00.

Lucrurile vor fi discutate doar în momentul în care incidența va scădea sub 7 la mia de locuitori.

Raed Arafat a precizat că numărul persoanelor care vor avea acces în magazine sau mall-uri urmează să fie decis de Ministerul Sănătății, după discuții cu alte Ministere de Resort. Șeful DSU a vorbit și despre restricțiile în nopțile de sărbătoare.

„Pentru noaptea de 27.03-28.03, măsura va fi limitată, sau mai bine extinsă până la ora 22, pentru persoanele care vor participa sau se vor deplasa sa participe la sarbatoarea Pesa.

Pentru noaptea de 3 spre 4 aprilie se va permite circulația persoanelor în afara locuințelor și a gospodăriei în intervalul orar 20.-02.00 pentru slujbele religioase în contextul paștelui catolic”, a mai adăugat șeful DSU.

Raed Arafat a vorbit și despre rolul restricțiilor de circulație și importanța acestora.

„Aceste măsuri sunt menite să evite mobilitatea și contactul pentru a reduce răspândirea virusului. Sunt măsuri care devin obligatorii și nu mai pot fi dezbătute”, a adăugat șeful DSU.

Sursa foto: INQUAM Photos, Alexandru Busca