Lucian Bode vine cu noi detalii despre restricții, după ședința de la MAI a grupului tehnico-ştiinţific în care a fost discutată apariţia noii tulpini de SARS-CoV-2 în România.

Potrivit ministrului de Interne, în acest moment, nu sunt încă luate în calcul noi restricţii, însă a îndemnat oamenii să respecte în continuare măsurile de protecţie împotriva COVID-19.

Totodată, el a vorbit și despre campania de vaccinare, dar și despre redeschiderea școlilor, una dintre cele mai importante priorități în acest moment.

„Da, am discutat despre acest lucru. Apelul nostru pe care îl adresăm cetăţenilor e de a nu lăsa garda jos, de a continua să respecte măsurile generale de protecţie în vederea menţinerii sănătăţii proprii şi a celor din jur şi de asemenea să se informeze cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19.

Apropo de vaccinare, numărul total de doze administrate de vaccin împotriva COVID-19 este de 446.285. În contextul noilor măsuri de reluare a unor activităţi şi a începerii şcolilor, prioritatea principală atât a noastră ca instituţie şi a cetăţenilor este prudenţa. Tocmai de aceea subliniez importanţa unei monitorizări atente, analizarea diferitelor aspecte aflate în strânsă legătură cu noua tulpină. Cu ajutorul colegilor specialişti să putem veni cu soluţii de limitare a răspândirii noii tulpini”, a afirmat Lucian Bode luni la Digi 24.

Noi restricții în România?

Ministrul a mai adăugat că au fost analizate posibilele efecte ale noii tulpini de coronavirus, însă momentan nu e cazul să fie impuse noi restricţii. Informații ministrului vin în contextul în care s-a vehiculat o astfel de informație.

„La sediul MAI, în urmă cu câteva ore, s-a încheiat o şedinţă a grupului tehnico-ştiinţific cu reprezentanţi ai Ministerului Sănătăţii, epidemiologi, experţi în zona de sănătate publică, iar în urma discuţiilor avute, prioritatea noastră principală este aceea de a analiza posibile efecte ale noii tulpini, de adaptare a măsurilor adoptate pentru combaterea acesteia şi implicit de a informa celelalte organe abilitate pentru a lua măsuri la timp, pentru a nu risca răspândirea unei astfel de infectări în rândul populaţiei.

La acest moment, nu sunt prefigurate noi restricţii. Fac această precizare pentru că s-a vehiculat mult în spaţiul public problematica impunerii unor noi restricţii pe teritoriul României”, a completat Bode.

Sursă foto: Inquam Photos / George Călin