Ministerul italian al Sănătăţii a anunţat vineri consolidarea măsurilor de luptă împotriva epidemiei de COVID-19 în trei regiuni, dar noile restricţii nu se extind şi asupra a două mari oraşe, Roma şi Milano, relatează AFP, conform Agerpres.

Regiunea Campania, care cuprinde Napoli, Emilia-Romagna cu centrul său administrativ la Bologna şi micul Molise, vor trece de la categoria ‘galben’ (risc moderat) la categoria ‘portocaliu’ (risc mediu) începând de duminică, a precizat ministerul.

Aceasta implică închiderea barurilor şi restaurantelor, care pot rămâne deschise până la 17:00 GMT în regiunile ‘galbene’.

De asemenea, sunt instituite restricţii suplimentare de călătorie, persoanele din regiunile ‘portocalii’ nu pot părăsi localitatea de reşedinţă, cu excepţia motivelor profesionale sau în caz de urgenţă.

Media italiene lăsaseră să se înţeleagă că Lombardia şi Lazio, respectiv regiunile Milano şi Roma riscau, de asemenea, să treacă în categoria ‘portocaliu’, dar în cele din urmă nu a fost cazul.

Noul premier italian va folosi „toate mijloacele” în lupta împotriva COVID-19

La ora actuală, doar cinci din cele 20 de regiuni, între care Toscana şi Umbria în centru, sunt ‘portocalii’, în timp ce restul Italiei este în categoria ‘galben’.

Cu toate acestea, unele carantine locale au fost instituite în zonele afectate de variante mai contagioase ale coronavirusului.

„O mai mare transmisibilitate a variantelor necesită … implementarea rapidă a restricţiilor atunci când este necesar”, a declarat joi think tank-ul din domeniul sănătăţii GIMBE, care a îndemnat Italia să intensifice activitatea de secvenţiere a virusului.

Italia a fost prima ţară europeană puternic afectată de pandemia de COVID-19 în urmă cu un an, înregistrând peste 95.000 de decese asociate COVID-19.

Noul premier Mario Draghi s-a angajat săptămâna aceasta să utilizeze „toate mijloacele” în lupta împotriva pandemiei, începând cu un program de vaccinare mai rapid de îndată ce mai multe vaccinuri vor fi disponibile.

Până acum, în Italia doar aproximativ 1,3 milioane de persoane au primit cele două doze de vaccin necesare imunizării, dintr-o populaţie totală de aproximativ 60 de milioane.