Şeful Inspecţiei Judiciare, Lucian Netejoru, spunea, vineri seară, că instituţia pe care o conduce a finalizat controlul la DNA referitor la cauzele penale care îi vizau pe magistraţi şi că peste 2.000 de judecători şi procurori erau vizaţi în aceste cauze, inclusiv judecători CCR sau membri CSM. Raportul a fost propus, printr-o notă, de inspectorii judiciari, care au finalizat un control major al Inspecţiei Judiciare având ca temă respectarea principiilor care guverneaza activitatea autorităţii judecătoreşti în cauzele Direcţiei Naţionale Anticorupţie, vizând judecători sau în legătură cu aceştia.

Ulterior, jurnalistul Ionuţ Cristache a reacţionat pe Facebook cu privire la motivul pentru care Kovesi nu dorea înfiinţarea unei Secţii Speciale.

„De ce nu voia #rezistență din justiție înființarea Secției Speciale? Iată de ce! 2000 de magistrați la cheremul lui Kovesi și ai procurorilor ei din 2014 până în 2018! Acum înțelegeți ce însemnau “culoarele” operative? Dacă tu prezumat “penal” intrai în vizorul SISTEMULUI nu mai aveai scăpare! Judecătorii erau la mâna DNA-ului! Executau întocmai și la timp! Și toată această oroare mascată de idealul “lupta împotriva corupției” în care unii mai cred și acum, refuzând să creadă că au fost, de fapt, manipulați și prostiți!”, a scris Ionuţ Cristache pe Facebook cu privire la aceste informaţii.

”Am finalizat pe 5 aprilie controlul, însă el a urmat o procedură de avizare în care toţi cei verificaţi au avut posibilitatea să formuleze obiecţiuni şi IJ să răspundă. Ieri am trimis raportul la CSM pentru a fi pus în discuţia celor două secţii, pentru procurori şi judecători, cu privire la aprobarea propunerilor şi concluziilor acestora”, a explicat Lucian Netejoru, la Antena 3.

În ceea ce priveşte numărul dosarelor înregistrate vizând numărul de magistraţi, acestea au fost în perioada 1 ianuarie 2014 – jumătatea anului 2018, în număr de 1.443 şi au vizat 1.962 de judecători şi 845 de procurori.

„Inspectorii judiciari care au efectuat acest control, fiind în număr de şase, un control major al Inspecţiei Judiciare, relevă următoarea situaţie de fapt: în ceea ce priveşte numărul dosarelor înregistrate, vizând magistraţii, deopotrivă judecători şi procurori, acestea au fost în perioada de referinţă, ne referim la 1 ianuarie 2014 şi până la mijlocul anului trecut – 2018, au fost 1.443 de dosare, vizând nu mai puţin de 1.962 de judecători şi 845 de procurori. Nu este un număr foarte exact”, a declarat Lucian Netejoru.

Printre cei vizaţi de aceste dosare se numără judecători ai CCR, judecători şi procurori membri sau foşti membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi inspectori judiciari.

„Aceste dosare ale DNA-ului au vizat 13 judecători membri sau foşti membri ai CSM-ului şi doi membri care erau procurori, doi membri sau foşti membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. În privinţa dosarelor soluţionate, au fost, în ceea ce priveşte judecătorii, 1.208 de dosare vizând 1.604 judecători, rămânând la 30 iulie 2018 un număr de 235 de dosare nesoluţionate vizând 433 de judecători”, a mai spus Netejoru.

Şeful Inspecţiei Judiciare a precizat că aproximativ 97 la sută dintre solicitările DNA de supraveghere erau admise. Raportul urmează să fie dat publicităţii în integralitatea lui după ce va fi aprobat de Consiliu.

”Magistraţii au fost supravegheaţi cu vârf şi îndesat. Au fost foarte multe măsuri de supraveghere solicitate şi dispuse cu privire la aceşti magistraţi, relevate în cuprinsul raportului de control şi nu numai relevate aceste cazuri, dar şi neregulile care au însoţit atât propunerea luării acestor măsuri, dar şi admiterea solicitărilor pentru luarea unor astfel de măsuri”, a completat Netejoru.