De aceast dată, Kovesi a fost atacată în The Guardian de Viorica Dăncilă. Prim-ministrul României a oferit un interviu jurnaliștilor britanici și, pe lângă temele de guvernare, aceasta a vorbit și despre candidatura Codruței Kovesi la șefia Parchetului European.

Dăncilă a spus că Laura Codruța Kovesi are probleme judiciare nelămurite în România, iar dacă va ajunge șef al Parchetului European și acele acuzații se dovedesc reale, atunci imaginea României va avea de suferit.

”Doamna Kovesi trebuie să-și problemele din justiție (…) Ce vom face dacă acele acuzații sunt reale? Eu nu știu dacă sunt reale sau nu, este o ipoteză, dar cred că imaginea României ar fi afectată și eu îmi doresc ca imaginea țării mele să fie foarte bună.

În presa internațională, Dăncilă a precizat că PSD nu se mai axează pe tema justiției și nu vor mai fi promovate modificări în acest domeniu.

”Am înțeles mesajul primit pe 25 mai. Noi nu mai vorbim despre sistemul de justiție și nu mai lăsăm pe nimeni să se implice pe acest subicet. Mi-aș dori să ne întoarcem la agenda de care sunt interesați cetățenii, să vorbim mai puțin despre sistemul de justiție”, a spus Dăncilă.