Gigantul american Boeing va extinde inspectarea noilor modele de avioane 787 Dreamliner, în urma descoperirii unui defect de fabricaţie, despre care se ştia deja, însă în unele secţiuni ale aeronavei unde nu fusese observat până acum, au scris luni jurnaliştii de la Wall Street Journal.

Inginerii Boeing, precum şi autorităţile de reglementare pentru siguranţa aeriană din Statele Unite au afirmat că această nouă problemă descoperită nu reprezintă un pericol iminent pentru siguranţa pasagerilor.

Totuşi, defectul de fabricaţie depistat la aeronavele 787 Dreamliner va duce, cel mai probabil, la o intensificare a evaluării măsurilor de siguranţă luate în producţia acestui model de către Administraţia Federală pentru Aviaţie, anchetă ce este deja în curs în urma depistării altor defecte în cursul acestui an.

Controalele de calitate extinse, ce privesc întreg fuselajul avionului şi nu doar anumite secţiuni din jurul cozii, reprezintă motivul pentru care aceste inspecţii durează mai mult decât se anticipase iniţial, afirmă oficialii din domeniu. Acest lucru explică şi de ce nu au existat livrări de 787 Dreamliner în luna noiembrie a acestui an.

În decembrie, Boeing a anunţat că va reduce producţia de aeronave 787, pentru a patra oară în decurs de 18 luni, având în vedere că în luna noiembrie s-au înregistrat zero livrări ale acestor modele, iar defectele de fabricaţie au mărit întârzierile provocate de pandemia de coronavirus.

Boeing producea până acum în jur de 10 avioane Dreamliner pe lună.

Ce se întâmplă cu rivalii de la Airbus?

Situaţia nu este prea roz nici la rivalul european Airbus. Grupul nu a vândut niciun avion nou în noiembrie, a patra lună în care înregistrează o astfel de contraperformanţă de când au fost introduse măsurile de izolare, în martie, pe fondul scăderii semnificative a cererii, ca efect al pandemiei de coronavirus.

În schimb, grupul aeronautic european a livrat 64 de aeronave în noiembrie, către 31 de clienţi, astfel încât totalul avioanelor livrate în acest an a ajuns la 477. Livrările includ şapte modele A350, avioane mari, destinate curselor pe distanţe lungi, şi 56 de aeronave cu un singur culoar. În octombrie, Airbus livrase 72 de aeronave.

Analiştii se aşteaptă ca Airbus să livreze anul acesta cel puţin 550 de avioane.