Danemarca continuă măsurile de relaxare şi a anunţat sâmbătă redeschiderea, începând de luni, a centrelor sportive şi de agrement, inclusiv a piscinelor şi a sălilor de sport, la aproape trei luni de la închiderea lor din cauza epidemiei noului coronavirus, informează AFP.

Sub incidenţa acestor noi măsuri intră „sporturile desfăşurate în interior şi în comun care nu au fost deja permise, precum şi (…) toate spaţiile unde se desfăşoară activităţi sportive şi de agrement, în special săli de jocuri, locuri de joacă şi înot, piscine şi centre de fitness”, a anunţat ministerul culturii pe site-ul său de internet.

Cu toate acestea, reluarea activităţii în aceste centre se va face cu respectarea unor restricţii ce vor fi anunţate „cât mai curând posibil” pentru a asigura respectarea distanţei şi a igienei, a declarat ministrul culturii Joy Mogensen, citată de agenţia de presă Ritzau.

Danemarca a optat la mijlocul lunii martie pentru un regim de semi-carantină pentru a stopa răspândirea epidemiei noului coronavirus. De atunci, autorităţile de la Copenhaga au ridicat treptat anumite restricţii începând cu redeschiderea din 15 aprilie, a creşelor, grădiniţelor şi claselor primare.

Aceste măsuri de relaxare au fost urmate de redeschiderea micilor magazine, a saloanelor de coafură, tatuaj şi a şcolilor de şoferi, apoi a centrelor comerciale şi a marilor magazine şi, cel mai recent, a restaurantelor şi cafenele.

La sfârşitul lunii mai, regatul danez a anunţat deschiderea pe 15 iunie a frontierelor sale pentru cetăţenii germani, norvegieni şi islandezi, dar a amânat până la sfârşitul verii intrarea pe teritoriul său a cetăţenilor din alte state ale UE şi din Marea Britanie.

De la începutul epidemiei COVID-19, Danemarca a înregistrat aproximativ 12.000 de cazuri de infectare cu noul coronavirus şi un bilanţ de 587 de decese, conform Agerpres.