Noi drumuri în România

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a semnat contractele pentru elaborarea Studiilor de Fezabilitate aferente loturilor 2 (Bistriţa – Vatra Dornei) şi 3 (Vatra Dornei – Suceava) necesare construcţiei Drumului de mare viteză Baia Mare – Suceava, conform unui comunicat.

Ofertantul declarat câştigător pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate aferent lotului 2, Bistriţa – Vatra Dornei este S.C. EXPLAN S.R.L., valoarea contractului fiind de 15.793.026,12 lei fără TVA, potrivit sursei menționate.

Contractele au primit undă verde

CNAIR anunţă că a semnat contractele având ca obiect Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum de mare viteză Baia Mare – Suceava: LOT 2, Bistriţa – Vatra Dornei şi Elaborare Studiu de Fezabilitate Drum de mare viteză Baia Mare – Suceava: LOT 3, Vatra Dornei – Suceava.

Studiul de Fezabilitate pentru lotul 3, Vatra Dornei – Suceava, va fi elaborat de ASOCIEREA S.C. BEST CONSULTING & DESIGN S.R.L. – INGENIERIA ESPECIALIZADA OBRA CIVIL E INDUSTRIAL S.A., valoare contractului fiind de 14.475.000,00 lei fără TVA.

„Prestatorii trebuie să asigure, conform contractelor, următoarele servicii:

  • Elaborarea Studiului de Fezabilitate (SF), ţinând cont de aplicabilitatea în totalitate a legislaţiei în vigoare (norme, normative, standarde, legi etc.);
  • Întocmirea documentaţiei suport şi asistenţa acordată Beneficiarului pentru depunerea şi susţinerea aplicaţiei de finanţare;
  • Pregătirea documentaţiei de atribuire a contractului de proiectare şi execuţie lucrări şi Asistenţa tehnică acordată Beneficiarului în perioada derulării procedurilor de achiziţie publică pentru proiectare şi execuţie lucrări”, a transmis compania.

Durata de realizare a serviciilor de proiectare este de 18 luni de la data de începere a fiecărui contract.

CNAIR a scos la licitaţie un tronson deosebit de complex

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a primit 12 oferte de la companii din şase ţări (Spania, Grecia, Italia, China, Turcia şi România) pentru proiectarea şi execuţia a 41 de kilometri din Autostrada Transilvania, inclusiv a Tunelului Meseş.

Valoarea estimată a contractului este de 3,927 miliarde de lei fără TVA, iar durata contractului este de 12 luni perioada de proiectare şi 36 luni perioada de execuţie lucrări, se arată într-un comunicat al CNAIR.

Va fi un tronson de autostradă cu adevărat impresionat. El va conţine 65 de viaducte, poduri şi pasaje pe şi peste autostradă, în lungime totală de aproximativ 13 km. Tunelul Meseş, cu două galerii, va avea o lungime de 2,89 km şi 2 benzi de circulaţie pe sens.

Sursa foto: INQUAM Photos, Virgil Simonescu