Ion Cristoiu e de părere că Guvernul Dăncilă va cădea după votul de la moțiunea de cenzură.

„Din toate punctele de vedere, trebuie să pice Guvernul. Avem două etape. Una se numește picarea Guvernului și a doua ce se întâmplă după picarea Guvernului. Sunt aproape sigur că Guvernul o să pice pentru că dacă nu pică toţi aiă care au promis alegătorilor… Klaus Iohannis nu a promis un guvern PNL, ci a promis că pică. Și atunci, după părerea mea, o soluție ar fi guvernul interimar. A anunțat-o Barna de câteva ori. A mai fost în 2009 Emil Boc”, a spus Cristoiu.

„Nu o văd pe Viorica Dăncilă premier într-un guvern interimar. Dacă o pune tot pe ea, ea câștigă președinția la PSD, dacă nu o pune pe ea, poate să se ducă acasă”, a mai spus jurnalistul la Antena 3.

Ion Cristoiu e de părere că Ana Birchall ar fi o variantă pentru un guvern interimar.