Ministerul Afacerilor Externe spune că cetăţeanul român, confirmat cu noul coronavirus în Grecia, a sosit în Creta la data de 1 iulie (şi nu 2 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial aceleaşi autorităţi elene), cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti – Heraklion.

„În continuarea precizărilor transmise referitoare la cazul turistului român confirmat pozitiv pentru infecţia cu COVID-19 în Grecia – Insula Creta, MAE precizează că, în urma solicitării Ambasadei României la Atena de clarificare a circumstanţelor cazului, autorităţile elene au informat că cetăţeanul român a sosit în Creta la data de 1 iulie (şi nu 2 iulie, aşa cum comunicaseră iniţial aceleaşi autorităţi elene), cu o cursă charter directă pe ruta Bucureşti – Heraklion. De asemenea, conform informaţiilor transmise de autorităţile elene, cetăţeanul român a fost deja transferat în unitatea hotelieră special destinată în care îşi va efectua carantina împreună cu un membru al familiei. Starea persoanei infectate este bună, aceasta beneficiind de monitorizare medicală”, precizează MAE.

Reprezentanţii Ambasadei României la Atena sunt în dialog cu cei doi cetăţeni români, fiind pregătiţi să acorde asistenţă consulară, dacă situaţia o va impune, conform competenţelor legale şi cu stricta respectare a măsurilor adoptate de autorităţile statului de reşedinţă în contextul pandemiei de COVID-19.

MAE reaminteşte că a transmis şi transmite informaţiile relevante în acest caz în strictă conformitate cu elementele comunicate la rândul lor de autorităţile greceşti.

În context, Ministerul Afacerilor Externe arată că cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Atena – 00302106774035 şi Consulatului General al României de la Salonic – 00302310340088, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate şi preluate de operatorii Call Center, în regim de permanenţă.

De asemenea, cetăţenii români, care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu un caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Elenă – 00306978996222 şi al Consulatului General al României de la Salonic – 00306946049076.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de internet https://www.mae.ro/node/51914, https://atena.mae.ro, https://salonic.mae.ro, https://ec.europa.eu/consularprotection/content/travel-advice_ro şi www.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă”, care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.