În Capitală, la ‘Noaptea Muzeelor’ participă: Muzeul de Artă ‘Vasile Grigore – pictor şi colecţionar’, Muzeul de Artă Veche Apuseană ‘Dumitru Furnică Minovici’, Muzeul Bellu; Muzeul Militar Naţional ‘Regele Ferdinand I’, Muzeul Municipiului Bucureşti: sediul central, Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’, Palatul Voievodal Curtea Veche, Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Muzeul Naţional de Artă al României, Muzeul Naţional al Aviaţiei Române, Muzeul Naţional Cotroceni, Muzeul Naţional de Geologie.

De asemenea, vor fi deschise porţile la: Muzeul Naţional ‘George Enescu’ (Bucureşti, Sinaia, Tescani); Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi; Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’; Muzeul Naţional de Istorie a României; Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR); Muzeul Naţional al Pompierilor – Foişorul de Foc; Muzeul Naţional al Satului ‘Dimitrie Gusti’ (pe timpul zilei); Muzeul Naţional Tehnic ‘Prof. Ing. Dimitrie Leonida’; Muzeul Naţional al Ţăranului Român.

Şi la această ediţie a ‘Nopţii Muzeelor’ vor lua parte o serie de instituţii şi organizaţii culturale: Arhivele Naţionale ale României; Biblioteca Centrală Universitară ‘Carol I’; Centrul Cultural ArtSociety; Fundaţia Löwendal; Universitatea ‘Spiru Haret’ şi World Press Photo România – Piaţa Universităţii.

Pentru prima dată vor participa la eveniment: Muzeul Căilor Ferate Române, Muzeul ‘Theodor Aman’, Galeria Galateca; Romanian Design Week Preview – Palatul Ştirbei şi Ferma animalelor din Pantelimon.

* Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR) inaugurează, cu ocazia ”Nopţii Muzeelor”, somptuoasele spaţii recent restaurate din corpul central, Sufrageria regală, Sala Tronului şi Scara Voievozilor, care au fost doar parţial accesibile publicului înainte de renovare.

Aceste spaţii vor găzdui expoziţia ‘Fragmente de memorie’, care prezintă, prin intermediul obiectelor de artă plastică şi decorativă din patrimoniul muzeului, repere din istoria Palatului Regal şi a familiei regale a României.

Galeriile permanente ale muzeului sunt închise atât sâmbătă, 18 mai, cât şi duminică, 19 mai.

* Sub genericul 1.900 de ani de la inaugurarea Columnei lui Traian la Roma, Muzeul Naţional de Istorie a României (MNIR) marchează sâmbătă ‘Noaptea Muzeelor’ printr-un program ce va cuprinde momente de reconstituiri istorico-militare, concert de muzică clasică, reprezentaţie teatrală, ateliere de creaţie pentru copii, animatori în costume de epocă ce vor întreţine atmosfera şi alte surprize ce vor fi descoperite pe parcurs de către vizitatori.

În intervalul orar 16,00 – 24,00, când se va desfăşura evenimentul ‘Noaptea Muzeelor’, vor fi deschise expoziţiile permanente ‘Tezaur Istoric’ şi ‘Lapidarium – Copia Columnei lui Traian’ şi expoziţia temporară ‘Columna lui Traian. O perspectivă artistică (Pietro Santi Bartoli, 1673)’; în acest interval orar, accesul se va face prin curtea interioară a muzeului din Str. Poştei (vis-a-vis de Aşezământul Stavropoleos) şi nu din Calea Victoriei.

Persoanele care vor veni la MNIR sâmbătă vor primi un bilet, pe baza căruia vor putea vizita, ulterior, expoziţia ‘Comorile Chinei’, cu un tarif redus de 10 lei. Din motive de securitate şi din considerente de menţinere a unui microclimat favorabil pieselor de patrimoniu expuse, expoziţia ‘Comorile Chinei’ va fi închisă la ”Noaptea muzeelor”.

* Cu ocazia ‘Nopţii Muzeelor 2013’, Muzeul Antipa îşi aşteaptă oaspeţii cu o serie de evenimente speciale printre care vizitarea gratuită a expunerii permanente (demisol şi parter); ‘Poveşti despre peşti’ – prezentare, în limba engleză, având ca subiect fauna ihtiologică şi simbolistica peştelui la români, estonieni şi italieni; colectare entomologică a insectelor nocturne cu ajutorul surselor luminoase speciale; interceptarea liliecilor din grădina Muzeului ‘Antipa’ cu ajutorul detectorului de ultrasunete; premiera filmului ‘Africa’ (episodul I), coproducţie BBC Natural History şi Discovery Channel.

Publicul nu va avea acces liber în expoziţia temporară ‘The Human Body’ de la Muzeul Naţional de Istorie Naturală ‘Grigore Antipa’, în ‘Noaptea Muzeelor’. Expoziţia va putea fi vizitată între orele 18,00 – 3,00, biletele urmând a fi achiziţionate exclusiv de la casa de bilete a Muzeului Antipa, la preţul de 20 de lei pentru toate categoriile de cumpărători (adulţi, pensionari, studenţi, copii), preţul unic fiind valabil numai pentru această noapte specială.

De asemenea pe 18 mai sunt valabile doar biletele de 20 de lei, nu şi cele cu acces prioritar.

Programul Muzeului Antipa este, în ”Noaptea Muzeelor”, de la ora 18,00 şi până la ora 3,00, sâmbătă, în intervalul orar 10,00 – 18,00, fiind închis.

* Muzeul Bellu celebrează anul acesta ‘Centenarul Aeronauticii militare’, ocazie cu care vizitatorii vor avea ocazia, între orele 10,00 – 22,00, să participe la diferite ceremonialuri, reprezentaţii susţinute de Regimentul 30 Gardă ‘Mihai Viteazu’, recitaluri ale Cvartetului Chromatic şi proiecţia unui film documentar cu tematica aviaţie, iar la final publicul va putea să asiste la o lansare de lampioane.

* Muzeul de Artă Veche Apuseană ‘Dumitru Furnică Minovici’ propune redescoperirea vitraliilor din colecţia proprie (secolele XV – XIX). Descrierea tehnicii, prezentarea uneltelor şi a spaţiului de lucru, precum şi alte exponate vor fi martorele discuţiei despre tradiţia, dar şi despre continuitatea artei vitraliilor.

* În intervalul orar 18,00 – 22,00 – Muzeul Militar Naţional deschide pentru public sala dedicată Revoluţiei din 1989 şi două expoziţii temporare: ‘Centenarul războiului balcanic 1913 – 2013’ şi ‘Cercetaşii României la 100 de ani’. Prima expoziţie este organizată cu obiecte, fotografii şi documente din patrimoniul muzeului, iar cea de a doua este realizată de Organizaţia Naţională Cercetaşii României, Centrul Local Dimăncescu şi Muzeul Militar.

* Printre noutăţile din acest an ale evenimentului se înscrie şi redeschiderea pentru public a porţilor Muzeului ‘Theodor Aman’, special pentru această noapte.

* Arhivele Naţionale îşi invită publicul să vizioneze expoziţia ‘Copilărie regală’ la sediul central al instituţiei din B-dul Regina Elisabeta 49, sector 5, Bucureşti, în intervalul orar 20,00 – 3,00, iar la Muzeul Naţional Cotroceni va putea fi vizitată expoziţia permanentă, oaspeţii putând asista şi la un spectacol lectură ‘Micul prinţ’, susţinut de Teatrul ‘Ion Creangă’, şi la un concert de muzică clasică.

* Şi Muzeul Naţional ‘George Enescu’ din Bucureşti îşi deschide porţile în această noapte, publicul fiind invitat să viziteze muzeul şi să participe la o serie de concerte programate în intervalul orar 18,00 – 23,00.

* Muzeul Naţional al Literaturii Române propune Maratonul de Poezie şi Jazz, iar la Muzeul Naţional al Ţăranului Român pot fi vizitate expoziţia permanentă şi cele temporare. În curte şi la Clubul Ţăranului în această noapte se vorbeşte, se găteşte, se cântă şi se aude aromâneşte şi se organizează expoziţie de fotografie veche, muzică, dansuri şi bucate bine gătite.

Şi la ediţia din acest an organizatorii ‘Nopţii Muzeelor’ continuă parteneriatul cu Mini Cooper, o flotă de autoturisme ale mărcii urmând să fie disponibilă pentru serviciu de taxi gratuit între muzee. Tot cu ocazia acestui eveniment, vizitatorii vor avea la dispoziţie 100 de biciclete pentru deplasarea între muzee.

‘Noaptea Muzeelor’ a fost iniţiată în Franţa în 1999, iar din 2005 s-a extins în toată Europa, în anul 2011 evenimentul fiind sărbătorit de aproximativ 3.000 de muzee din 40 de ţări.

Un eveniment de succes iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa, patronat de Consiliul Europei, de UNESCO şi de Consiliul Internaţional al Muzeelor, acţiunea este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care este sărbătorită pe 18 mai.