Creditele neperformante brute aflate în portofoliul băncilor italiene au urcat în noiembrie 2013 cu 22,8%, la 149,6 miliarde de euro (202,3 miliarde de dolari), în timp ce numărul clienţilor băncilor care au probleme cu achitarea datoriilor a ajuns la 1,2 milioane. Creditele neperformante brute reprezentau în noiembrie 7,8% din totalul împrumuturilor, faţă de 7,7% în octombrie, potrivit datelor ABI, citate de Reuters şi Dow Jones Newswires

În ultimii doi ani, creditele neperformante au crescut cu 45%.

Băncile italiene au redus creditarea pentru a 20-a lună consecutiv în decembrie, datele indicând impactul restricţionării creditării şi a recesiunii din a treia economie a zonei euro.

Creditele către persoanele fizice şi juridice au scăzut luna trecută cu 3,4%, după un declin de 4,5% în noiembrie, a anunţat Asociaţia bancară italiană.

Principalele bănci italiene sunt Intesa Sanpaolo, UniCredit, Monte dei Paschi di Siena, Banco Popolare şi UBI Banca.

Sursa: Agerpres