Reprezentanţi din domeniul sanitar au declarat că doresc să evite o penurie a produselor precum plasturii cu nicotină şi guma de mestecat cu această substanţă şi să prevină astfel folosirea lor în mod incorect sau utilizarea excesivă.

Risc mai mic

Potrivit unei cercetări publicate săptămâna trecută, realizată pe 483 de pacienţi de la spitalul La Pitie-Salpetriere din Paris, fumătorii prezentau un risc mai mic de a fi infectaţi cu noul coronavirus în comparaţie cu alte persoane.  Cercetătorii au descoperit că doar 5,3% dintre pacienţii diagnosticaţi cu COVID-19 studiaţi erau fumători, în contextul în care 25,4% din populaţie fumează în mod regulat, scrie AGERPRES.

Risc mai mare

Oamenii de ştiinţă au avertizat, însă, că fumătorii care se infectează pot dezvolta simptome mai severe ale bolii respiratorii. Şi experţii britanici au transmis că fumătorii care intră în contact cu noul coronavirus prezintă un risc mai mare de a ajunge la terapie intensivă prin comparaţie cu nefumătorii, potrivit The Independent.

Totuși…

”Atenţie, acest lucru nu înseamnă că tutunul protejează. Tutunul ucide”, a subliniat ministrul francez al Sănătăţii, Olivier Veran, adăugând că peste 70.000 de persoane mor anual în Franţa în urma bolilor asociate fumatului. Studiul a sugerat că nicotina ar putea preveni pătrunderea virusului în celule.

Vânzări limitate

”Ipoteza este că, prin legarea la receptorul celular utilizat de coronavirus, nicotina îl împiedică sau îl reţine să se ataşeze de acesta” şi, prin urmare, să pătrundă în celule şi să se răspândească în organism, a explicat săptămâna trecută pentru AFP profesorul Jean-Pierre Changeux de la Institutul Pasteur şi de la College de France. Oamenii de ştiinţă aşteaptă aprobarea din partea autorităţilor din domeniul medical pentru continuarea studiilor clinice. Ei intenţionează să testeze plasturii cu nicotină pe personalul sanitar. Vânzarea acestor produse este limitată până la data de 11 mai, când Franţa va începe să relaxeze măsurile de izolare.