Ministrul apărării naționale, Nicolae-Ionel Ciucă, l-a primit vineri, 26 februarie, la sediul MApN, pe șeful Biroului Securității Naționale din Republica Polonă, Paweł Soloch, cu ocazia vizitei de lucru a acestuia în România.

Despre ce au discutat cei doi oficiali

Cei doi oficiali au avut o discuție punctuală cu privire la stadiul actual al cooperării bilaterale și la perspectivele de dezvoltare a acesteia în contextul bunelor relații existente între România și Polonia, în cadrul oferit de Parteneriatul Strategic dintre cele două țări. De asemenea, au fost discutate subiecte aflate pe agenda NATO și UE, în vederea armonizării pozițiilor celor două țări.

Consolidarea securității pe flancul estic al Alianței

Întrevederea de astăzi a reprezentat o bună oportunitate pentru abordarea aspectelor privind consolidarea securității pe flancul estic al Alianței, în contextul unui mediu de securitate din ce în ce mai instabil și imprevizibil.

La activitate a participat și secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Simona Cojocaru.

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea