Zeci de asistente medicale de la Spitalul Judeţean Suceava sunt revoltate pentru că au fost chemate până la unitatea medicală pentru a fi testate pentru Covid-19, iar apoi li s-a comunicat că nu mai există teste.

Asistentele susţin că, de fapt, şefii spitalului sucevean amână adevărul. Spitalul Judeţean ar urma să-şi piardă angajaţii în cazul în care aceştia ar intra în izolare la domiciliu, aşa că şefii unităţii medicale amână efectuarea testelor, susţin unele cadre medicale.

O asistentă a oferit o mărturie tulburătoare, sub protecţia anonimatului, scrie antena3.ro.

“Foarte mulți colegi vor să vorbească, dar le e frică”

“Ne-au spus că nu mai sunt teste. Asistenta șefă plângea și ea și i-a spus că nu sunt teste. Adevărul este altul, sunt teste nu vor să ne mai facă teste ca să venim să lucrăm. Dacă vom fi testați suntem obligați să stăm în izolare 14 zile și atunci spitalul nu mai are oameni.

Vă rog să mă credeți, vă spun cu mâna pe suflet, eu vreau doar să știu dacă familia mea are ceva. Dacă nu are, eu mă autoizolez și vin să lucrez, că nu îmi e greu. Sunt instruită. Am familie, am părinți în vârstă, am copil. Foarte mulți colegi vor să vorbească, dar le e frică, le e frică pentru că toți avem familie, rate la bănci și ne trebuie locuri de muncă”, a declarat asistenta de la Spitalul Judeţean din Suceava.